Fosta soție a lui Călin Popescu Tăriceanu din perioada 2003-2011, Ioana, de profesie notar public, este audiată la DNA Brașov, în calitate de martor, în dosarul Pădurea Băneasa, în care, printre acuzați se numără și Paul Philipe Al României.
Președintele Klaus Iohannis se gândește să întoarcă la Parlament legea privind darea în plată și va sugera Legislativului, neoficial, să introducă o limită de aplicare, respectiv pentru creditele cu ipotecă în sumă de cel mult 250.000 de euro, au declarat pentru Profit.ro surse politice.
Prințul Paul Philipe al României a fost plasat în arest la domiciliu de Curtea de Apel Brașov, care a respins cererea de arestare preventivă. Decizia nu este definitivă, dar Paul al României a anunțat că nu o va contesta. Și DNA poate depune, însă, contestație.
Pădurea Băneasa nu a aparținut niciodată înaintașilor lui Paul Philipe Al României, arată DNA în Referatul prin care cere arestarea, iar el știa acest lucru, dar a depus, oricum, eforturi pentru a o retroceda. În același document se precizează că gruparea coordonată de Remus Truică a folosit bani ai consultanților și miliardarilor Tal Silberstein, Shimon Shevez și Beny Steinmetz. Prințesa Lia a fost, de asemenea, interceptată.
Președintele Academiei de Științe Agricole, Gheorghe Sin, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Brașov, în dosarul în care a fost reținut Prințul Paul al României.