Mosa Meat, un startup olandez care produce carne în laborator, din celule stem, a atras o finanțare de aproape 9 milioane de dolari de la un grup de investitori europeni. Compania speră să își lanseze produsele pe piață în maximum 3-4 ani.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În cea mai recentă rundă de finanțare, olandezii de la Mosa Meat au atras 8,8 milioane de dolari de la diviza de investiiții a companiei farmaceutice germane Merck și de la Bell Food Group, cel mai mare procesator elvețian de carne.
Mosa Meat a fabricat, în 2013, primul hamburger din carne creată exclusiv în laborator, în urma unei investiții de 250.000 de ddolari.
Startup-urile care fac carne din celule sunt deja de ceva timp în atenția investitorilor, în condițiile în care așa-numita "carne curată" ar putea ajunge în curând pe rafturile magazinelor.
CITEȘTE ȘI Pegas lansează sistemul de franciză. Cât costă investiția într-o franciză a producătorului de bicicleteCarnea obținută în laborator este văzută ca o posibilă tehnologie a viitorului, care să ofere hrană unei populații în creștere. Susținătorii acestei tehnologii afirmă că fabricarea cărnurilor în laborator va reduce poluarea provenită de la fermele de animale, violența împotriva acestora, consumul de apă și exploatarea terenurilor și riscurile pentru consumatori. Fabricarea cărnii din celule presupune hrănirea acestora cu nutrienți speciali care stimulează dezvoltarea musculaturii și grăsimii.
În primăvară, startup-ul american Wild Type, care produce somon în laborator, a atras o finanțare de 3,5 milioane de dolari.
Totodată, în august anul trecut, Memphis Meats, care produce carne de vită, pui și rață direct din celule animale, fără să crească și să sacrifice vite sau păsări, a atras 17 milioane de dolari de la investitori precum Cargill, Bill Gates și miliardarul Richard Branson.
Există voci din industrie care susțin că primele produse din carne creată în laborator ar putea ajunge pe rafturile magazinelor din SUA și Asia chiar de anul acesta, însă majoritatea companiilor din domeniu sunt de părere că lansarea pe piațăa "cărnurilor curate" mai are de așteptat câțiva ani.