Finanțele se reorganizează: Vor mai mult personal, un economist șef, similar celui din bănci, și încă un secretar de stat

Finanțele se reorganizează: Vor mai mult personal, un economist șef, similar celui din bănci, și încă un secretar de stat
Diana Zaharia
Diana Zaharia
scris 26 mai 2016

Ministerul de Finanțe va majora numărul maxim de posturi la 1.519, în prezent fiind ocupate 1.262 de posturi, va înființa funcția de economist șef, încă un post de secretar de stat pentru Afaceri europene și două direcții, una de analiză bugetară, iar cealaltă pentru investiții publice, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noul post de secretar de stat va coordona activitatea privind afacerile europene, ca urmare a desemnării României să exercite președinția Consiliului Uniunii Europene, în perioada iulie – decembrie 2019. Acesta va trebui să conducă și să coordoneze dialogul cu celelalte instituții europene -Comisia, Parlamentul European, Consiliul European - în cadrul procesului decizional

Postul de economist șef, cu rang de director general, va fi similar celui din bănci și va avea atribuții referitoare la prognozarea veniturilor bugetare. Acesta va coordona o direcție generală în cadrul căreia vor funcționa Direcția de politici și analiză macroeconomică, deja existentă, și Direcția de analiză și cercetare în domeniul finanțelor publice, care va fi nou înființată.

Salariile la stat: Majoritatea angajaților din Finanțe și ANAF câștigă cel puțin 4.000 lei net, media din domeniile de top în economie CITEȘTE ȘI Salariile la stat: Majoritatea angajaților din Finanțe și ANAF câștigă cel puțin 4.000 lei net, media din domeniile de top în economie

De asemenea, va fi înființată Direcția generală a managementul cheltuielilor și investițiilor publice, în coordonarea căreia se află trei activități principale: evaluarea și prioritizarea investițiilor publice, promovarea, susținerea proiectelor de investiții publice, analiza și eficientizarea cheltuielilor publice.

Pe lângă direcțiile nou înființate, care au nevoie de personal, ministerul va suplimenta numărul de posturi pentru acele structuri organizatorice care au înregistrat deficit de personal.

viewscnt
Afla mai multe despre
finanțe
reorganizare
posturi