Compania germană EMZ Hanauer va investi aproape 73 milioane lei în construcția la Reșița a unei fabrici de componente și sisteme pentru produse electrocasnice, care va crea 500 de locuri de muncă.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pentru a lansa investiția, CEO-ul companiei a venit acum în România.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Fabrica va fi construită în Parcul Industrial Valea Țerovei, pe un teren de 4,5 hectare, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania a lansat procedurile pentru această investiție, solicitând și un ajutor de stat, în cuantum de 26,5 milioane lei.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fostul acționar al lui Dinamo Vladimir Cohn revine în business-ul care l-a consacrat, cerând și ajutor de stat pentru un proiect de amploareProducția este programată să înceapă în primăvara anului viitor.
Va fi prima fabrică a companiei în România și a treia din Uniunea Europeană, după cele din Germania și Cehia. Germanii mai au unități de producție în China și Mexic.
În primă fază vor fi angajate circa 100 de persoane, urmând ca ulterior numărul angajaților să ajungă la 500 de persoane.
CITEȘTE ȘI FOTO Tesla lansează angajări în RomâniaGermanii, lansați pe piață în 1948, sunt furnizori pentru giganții globali Electrolux, Whirlpool, Bosch/Siemens, Miele, Liebherr, Samsung, GE, Haier.