Opinii

Ca parte a ambițiilor Pactului Ecologic European, România s-a angajat să își reducă cu 95% emisiile de dioxid de carbon până în 20501

Avea nea Nicu (dimpreună cu toată camarila) niște fraze stas, pe care le furniza cu orice ocazie. Da’ și ele, ocaziile, nu mai conteneau să se ivească la tot pasul. Cea mai folosită, mai ales în ultimul deceniu, era aia cu „un an hotărâtor”. Nu’ș cum dracu se făcea, dar fiecare an era, pe rând, tot mai hotărâtor. Dacă m-ar citi acum, cred că împușcatul s-ar răsuci în mormânt, căci, iată, am ajuns și noi la vorba lui. 2024 e un an hotărâtor. Nu pentru noi, poporul, prostimea, ci exclusiv pentru partide, lideri, băgători de seamă, țuțeri, țucălari, funcționari de stat. Pentru ei toți e unul decisiv, criminal, entuziasmat, pe viață sau pe moarte. Acum ori niciodată.

Sistemul RO e-Factura, mult discutat în această perioadă, este o inițiativă importantă a procesului de digitalizare, care poate conduce, la un moment dat, la o mai bună colectare a taxelor la Bugetul de Stat. Însă, cum drumul spre iad este pavat cu bune intenții, acest sistem are și neajunsuri care generează, deja, multe bătăi de cap firmelor.

Nu aș fi scris acest articol dacă, la hipermarket, nu mi-ar fi sărit în ochi inscripția de pe un pachet cu jumări (ați citit bine, jumări): „Nu conține gluten”. Sau, într-un alt magazin, „Profită de ofertă… și cumpără online lapte de… fără gluten” Am râs. Au porcul și vaca gluten? Sau or fi jumări din înlocuitor sintetic de porc și lapte din distilat de cereale? Cine mama dracului își poate închipui o vacă (sau un porc) cu gluten, deși, săracii, consumă la greu cereale. De ce e nevoie de o astfel de precizare? După câteva secunde, m-am lămurit. Inscripția era la mișto.

“Republica cetățenilor” cedează pas cu pas locul “republicii fanilor”, spre aceasta din urmă îndreptându-se “en fanfare” societatea românească din ce în ce mai polarizată. Odată cu suprimarea republicii socialiste în urmă cu 34 de ani, România pornea pe drumul unei republici democratice, “a cetățenilor”. Dar clădirea unei democrații funcționale și construcția unei economii de piață liberă s-au dovedit a fi mai dificile și de mai lungă durată decât credeam în zorii acestor transformări. După ce o scurtă durată post-decembristă devenise “țara speranțelor”, România își punea în frunte dezonoranta etichetă a “țării mineriadelor”, apoi îmbrăcase haina “țării tuturor posibilităților”, sporindu-și din nou speranțele cu privire la integrarea ei în clubul “țărilor europene”. Însă, insidios și tenace, un alt proces de transformare pusese stăpânire pe această țară. Poate că fără să vrea neapărat, dar poate pe alocuri chiar plăcându-i, România a devenit “țara păcănelelor” (după cum a definit-o un antreprenor autohton), îndreptându-se în același timp cu pas alert spre o “republică a fanilor”, lăsând în urmă mult râvnita inițial “republică a cetățenilor”.

Some nations are born of exports, some achieve exports and some have exports thrust upon them. Romania is in the latter category.

Într-o lume din ce în ce mai volatilă, care pare mai tot timpul că ia România pe nepregătite, ne confruntăm cu o întrebare esențială: cum putem asigura stabilitatea în mijlocul unei instabilității aparent generale? Cum îi putem motiva pe oameni să-și facă planuri, când chiar lucrurile de bază pe care le știam nu pare a mai trece testului timpului? Această dilemă nu este doar teoretică sau filosofică, ci una cu implicații profunde în viața cotidiană a fiecărui cetățean.

Istanbul, capitala imperială în care ultimul sultan al Bizanțului a fost detronat de primul împărat al Turciei.