Între Colectiv și o legendă elenă

Dacă aș pleca într-o vacanță de vreo șase luni și aș lua cu mine vreo zece cărți, una care ar fi cu siguranță prezentă e "Insuportabila ușurătate a ființei” de Milan Kundera. Deși am citit-o cu mulți ani în urmă, după ce apăruse în Franța în 1984, an în care “Cortina de Fier” despărțea cu fermitate continentul, a rămas una din cărțile care m-au atins profund și pe care o mai răsfoiesc uneori zâmbind cu tristețe. În umbra poveștilor și intrigilor din viața a două cupluri, care păstrează lectura oarecum pe un plan teluric, există un plan paralel deosebit de profund.

Dar de ce vă povestesc aceste lucruri? Una din ideile lui Kundera care mi-a rămas un fel de reper este cea prin care eroul cărții privește asumarea sau neasumarea responsabilității.
Cei ce cred că regimurile comuniste din Europa centrală sunt în exclusivitate opera unor criminali pun în umbră un adevăr fundamental: regimurile criminale n-au fost create de criminali, ci de entuziaști convinși că au descoperit singurul drum spre paradis. […] E scutit oare prostănacul instalat pe tron de orice responsabilitate, pentru simplul fapt că e prostănac? Autorul analizează vinovăția întrebând: ”sunt oare vinovați doar cei care au știut de ororile comise sau trebuie trași la răspundere și cei care au contribuit, prin ignoranța lor, la consolidarea totalitarismului?

Nu vreau să întru într-o dezabatere despre totalitarism, însă întâmplările ultimelor zile, mai exact accidentul petrecut în București la ”Colectiv” Club și, în special reacția autorităților care au fost intervievate - ne-au arătat fără echivoc ce înseamnă evitarea oricărei forme decente de asumare a responsabilității, că despre cea civică nu mai vorbim.

Mulți dintre ei au eludat cu dibăcie orice fel de răspuns, jignind printr-un astfel de comportament suferința celor care și-au pierdut rudele sau prietenii. În fața camerelor majoritatea funcționarilor de stat s-au pitit după definiția fișei de post, apărându-se de orice umbră de responsabilitate socială pe care simpla apartenență la o instituție de stat o permite măcar proforma.
Cred că mulți dintre noi au observat de-a lungul timpului cum funcționarii diverselor instituții de stat în momente de criză adoptă instantaneu - cu armura protectoare a fișei de post, -  în fața obiectivului,- o vedere tunelară.”N-am știut; N-am văzut; Nu am fost informați, Nu am primit vreo sesizare; Nu ne-am uitat; Nu e treaba mea” și se apără apoi cu legislația în mână precum se apărau cu usturoi călătorii altor veacuri când se apropiau de castele vampirilor. ”Noi muncim, deci nu ne cereți să gândim” e sloganul informal al zilei atât de bine transmis telespectatorilor care urmăresc emisiunile diverselor canale de televiziune. Șeful Poliției Locale Sector 4, Adrian Ionescu, a declarat, la Realitatea TV, că poliția nu are atribuții de control PSI și că agentul economic care funcționa, în acel spațiu, din punctul de vedere al documentelor legale de funcționare, întrunea condițiile legale. Cu alte cuvinte: ”noi ne-am facut treaba”

Felul în care s-au poziționat acești ”eroi” este foarte departe de noblețea elenă atît de elaborat descrisă in legendele grecești care ne-au marcat la majoritatea adolescența.

În acest punct, Kundera amintește de povestea lui Oedip  și o folosește apoi ca să își consolideze punctul de vedere când vorbește de responsabilitate: "Oedip nu știa că se culcă cu propria lui mamă și totuși, când a înțeles ce se întâmplă, nu s-a simțit nevinovat. N-a fost în stare să suporte jalnicul spectacol al nenorocirii pe care o pricinuise, și-a scos ochii și, nevăzător, a părăsit Theba.”

Dl. Adrian Ionescu, Dl. Piedone, primarul Sectorului 4 și mulți alții nu se simt absolut deloc vinovați de cele întâmplate. Vor privi în continuare la televizor spectacolul nenorocirii pe care, într-o formă indirectă, l-au permis.

Ei nu-și vor scoate ochii și “nu vor părăsi Theba” și........ nici măcar demisia nu și-o vor inainta.