Marii producători auto din Detroit și sindicatul United Auto Workers (UAW) au anunțat marți că reintroduc obligativitatea purtării măștii în toate fabricile, birourile și depozitele din SUA, dar nu și vaccinarea angajaților pentru Covid-19, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Măsura este un răspuns la anunțul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) referitoare la modificarea recomandării COVID-19 privind purtarea măștilor de către persoanele complet vaccinate, din cauza variantei Delta, au anunțat General Motors, Ford Motor și Stellantis, într-un comunicat comun cu sindicatul.
CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din OtopeniNissan Motor a mai spus că reintroduce obligativitatea purtării măștilor pentru toți angajații din SUA, scrie News.ro.
UAW nu susține necesitatea vaccinării tuturor lucrătorilor pentru Covid-19, iar producătorii de automobile din SUA nu au făcut vaccinarea obligatorie.
Sindicatul și producătorii de automobile încurajează ferm lucrătorii să se vaccineze.
"Îi îndemnăm pe toți membrii UAW și familiile acestora să se vaccineze. Știința ne spune foarte clar că singura modalitate de a reveni la normal este de a atinge un nivel sporit de imunitate. Totuși, știm și că, pentru unii, există motive religioase și de sănătate pentru care nu se vaccinează", a declarat președintele UAW Ray Curry, într-o scrisoare transmisă marți.
CDC a afirmat săptămâna trecută că persoanele complet vaccinate ar trebui să poarte măști în interiorul spațiilor publice, în locuri cu rate de transmitere comunitară a Covid-19 substanțiale sau ridicate.
CDC a declarat luni că aproape 80% din comitatele SUA se află acum la aceste niveluri.
CITEȘTE ȘI Populația globală se va confrunta cu un „deficit” de milioane de femeiÎn iunie, producătorii de automobile din SUA și UAW anunțaseră că lucrătorii complet vaccinați din fabricile lor din SUA nu vor trebui să poarte măști la locul de muncă, începând cu 12 iulie.
Alte companii, precum și autoritățil federale, de stat și locale sporesc presiunile asupra persoanelor pentru a se vaccina.
New York City a anunțat că va impune dovada vaccinării pentru persoanele implicate în activități în interior, cum ar fi localurile publice, antrenamentele într-o sală de gimnastică sau vizionarea unui spectacol.
Compania de ambalare a cărnii Tyson Foods a declarat că va cere lucrătorilor să fie vaccinați împotriva Covid-19, alăturându-se unor alte companii, între care Walt Disney și Walmart, în instituirea unei astfel de cerințe pentru o parte din forța lor de muncă.
Președintele SUA Joe Biden a ordonat lucrătorilor din agențiile federale să se vaccineze sau să se supună testelor regulate.