Agroland a deschis cel mai mare magazin din rețea

Agroland a deschis cel mai mare magazin din rețea
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iun 2021

Grupul Agroland a inaugurat cea de-a șaptea unitate de tip MEGA din acest an, cu o suprafață de 677 metri pătrați, în urma unei investiții de tip greenfield.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Magazinul se găsește în localitatea Bolintin-Vale, județul Giurgiu, la vest de București, și este, în prezent, cel mai mare din rețea. Fondurile alocate pentru teren și lucrările de construcție se ridică la peste 500.000 euro, iar pentru dotările unității și stocurile de marfă a fost prevăzut un buget de 200.000 euro.

Google va elimina cookie-urile din Chrome abia în 2023 CITEȘTE ȘI Google va elimina cookie-urile din Chrome abia în 2023

Reprezentanții Agroland au în plan deschiderea a cel puțin alte șase magazine MEGA în 2021, ajungând astfel la 18 magazine Agroland MEGA, până la sfârșitul anului.

Din punct de vedere al proporției în vânzări, în magazinele Agroland MEGA, categoria hobby farming are pondere de doar 25%, față de 70%, în unitățile tradiționale. Cele mai solicitate categorii în unitățile MEGA sunt produsele pentru grădină și cele de îngrijire a animalelor de companie, fiecare înregistrând ponderi de 35% din totalul vânzărilor, iar gama pentru casă și curte, 5%.

„Pregătim deschiderea Agroland Bolintin-Vale de șase luni și suntem foarte mulțumiți de rezultat. Este cel de-al 12-lea magazin de tip MEGA din rețea, iar în 2022 ne așteptăm ca fiecare dintre aceste unități să depășească un milion de euro, ca valoare a vânzărilor. Din experiența pe care am avut-o cu magazinele din Moșnița Nouă, lângă Timișoara, și de pe Șoseaua Fundeni, în București, știm că durează cam cinci-șase luni până să intrăm pe profit. Vânzările magazinului din Moșnița Nouă au trecut de pragul de 500.000 euro, la șase luni de la inaugurare. În cazul magazinului din Bolintin-Vale, avem și exemplul magazinului tradițional Agroland, cu o suprafață de 80 mp, care vine cu un istoric de vânzări anuale de peste 300.000 euro, deși sortimentația produselor este mult mai redusă față de un magazin de tip MEGA. Pentru noul magazin din Bolintin-Vale, există toate premisele ca în 2022 să ajungem la un milion de euro, așa cum preconizăm”, a explicat Horia Cardoș, fondator și Director General Agroland.

Conceptul Agroland MEGA este unic în România, a fost lansat în 2017, și se referă la magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie și hobby farming-ului, având o suprafață de 400 - 600 mp.

România se pregătește să distrugă 35.000 de doze de vaccin anti-COVID produs de compania AstraZeneca CITEȘTE ȘI România se pregătește să distrugă 35.000 de doze de vaccin anti-COVID produs de compania AstraZeneca

Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș.

În prezent, rețeaua Agroland are peste 250 de magazine, localizate în 29 de județe, și peste 2.200.000 de clienți an. Printre produsele comercializate se află: produse pentru grădinărit - semințe, material săditor, fertilizanți, echipamente, hrană și accesorii pentru animale de companie, precum și pui de o zi, furaje echipamente pentru ferme mici și medii, - și hrană și accesorii pentru animale de companie.

Grupul Agroland a înregistrat o cifră de afaceri de 38,4 milioane de euro, la finele lui 2020, și are peste 300 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
agroland
mega
magazin