Cinci noi focare de pestă porcină africană

Cinci noi focare de pestă porcină africană
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iul 2019

Autoritățile din Prahova au confirmat existența a cinci noi focare de pestă porcină africană, patru suspiciuni fiind confirmate la porci din gospodării, iar a cincea la un mistreț. Numărul total al focarelor de pestă orcină confirmate în județul Prahova ajunge astfel la 23.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Prahova, Raluca Eparu, analizele de laborator au confirmat cinci suspiciuni ale unor noi focare de pestă porcină africană. Astfel, cele cinci noi focare au fost confirmate în comuna Poienarii Burchii, sat Cărbunari, la un porc, în comuna Târgșorul Vechi, sat Târgșoru Vechi la trei porci din gospodării și la un mistreț în Fondul de Vanatoare 33 Nucet, scrie News.ro.

Toată memoria președinției României la Consiliul UE în agricultură - sigilată într-un seif de peste o tonă din cabinetul ministrului CITEȘTE ȘI Toată memoria președinției României la Consiliul UE în agricultură - sigilată într-un seif de peste o tonă din cabinetul ministrului

În urma noilor confirmări, numărul total de focare de pestă porcină africanăajunge în jjudețul Prahova la 23. Boala a fost confirmată în comunele Poienarii Burchii, Târgșorul Vechi, Gorgota, Șirna și Brazi.

Trei dintre aceste focare sunt la porci mistreți. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pesta porcina
prahova