Franța nu este de acord cu utilizarea termenului „carne” pentru produsele pe bază de plante

Franța nu este de acord cu utilizarea termenului „carne” pentru produsele pe bază de plante
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 iul 2022

Franța intenționează să interzică utilizarea termenilor precum „carne” sau „cârnați” pentru produsele alimentare pe bază de proteine vegetale, potrivit unui decret publicat joi, în încercarea de a evita confuzia cu privire la alternativele la carne, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Franța este prima țară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură, arată Agerpres.

FOTO Zece operatori economici din mall-ul Băneasa, închiși temporar de ANPC CITEȘTE ȘI FOTO Zece operatori economici din mall-ul Băneasa, închiși temporar de ANPC

Piața produselor alimentare care seamănă cu carnea, dar sunt produse pe bază de plante, a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce a atras investiții semnificative din partea marilor grupuri din industria agroalimentară, care speră să profite de tendința de trecere la alimentația sănătoasă, care să includă mai puțină carne roșie.

„Nu va fi posibilă utilizarea unei terminologii specifice sectorului, asociată în mod tradițional cu carnea și peștele, pentru a desemna produse care nu au legătură cu sectorul animal”, se arată în decretul oficial.

Însă, această reglementare se aplică numai produselor fabricate în Franța, iar cel mai mare grup de lobby al sectorului agricol francez, FNSEA, a apreciat că reglementarea nu merge suficient de departe, deoarece lasă deschisă ușa pentru importuri.

La rândul său, Asociația Industriei Cărnii din Franța, Interbev, a salutat implementare unei legi care a fost adoptată inițial în 2020, imediat după ieșirea din carantină.

„Această prevedere este primul pas pe teritoriul francez, un pionier în protejarea denumirilor sale, care ar trebui extinsă la nivel european”, a apreciat Asociația, într-un comunicat de presă.

Curtea Europeană de Justiție a interzis deja expresii precum „lapte de soia” și „brânză vegană”, hotărând că termeni precum lapte, smântână, unt, brânză și iaurt nu pot fi utilizați pentru produse care nu sunt lactate.

În schimb, termenul ‘burger’ utilizat de multe branduri, inclusiv de firmele americane Beyond Meat, Impossible Foods și Burger King, va putea fi folosit în continuare, deoarece acesta nu se referă în mod specific la carne, a precizat un purtător de cuvânt de la Interbev.

Fondurile specializate în investițiile cu grad mare de risc, dar și investițiile făcute de nume mari din industria agroalimentară, precum Cargill, Danone și Nestle, au stimulat un ritm mare de creștere pentru industria produselor alimentare care seamănă cu carnea, dar sunt fabricate pe bază de proteine din plante. Potrivit firmei de cercetare ResearchAndMarkets, această industrie ar urma să înregistreze o creștere de 19% pe an în perioada 2022 – 2027.

viewscnt
Afla mai multe despre
franta
carne
plante