Iohannis: Este momentul ca, prin voință politică, agricultura să devină o prioritate reală a României

Iohannis: Este momentul ca, prin voință politică, agricultura să devină o prioritate reală a României
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 nov 2016

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o discuție cu agricultorii și producătorii prezenți la târgul INDAGRA, că agricultura țării a suferit din cauza unei administrații slabe la nivel central și este momentul să devină o "prioritate reală", având în vedere că agricultura poate fi un "motor" al economiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Pot să vă spun că există semne bune pentru agricultura noastră, care poate să devină un veritabil motor de creștere economică, atât prin performanță, cât și prin competitivitate. Dar, pentru un asemenea parcurs sustenabil, agricultura are nevoie de investiții, de cercetare aplicată, de mașini și utilaje de ultimă generație, de tehnici și tehnologii moderne, și de multe altele. Agricultura nu este doar o parte a economiei, ca oricare alta, ci este ea însăși o economie și trebuie tratată în întregul ei, așa cum am mai spus, cu conștiința lucrului bine făcut", a spus Iohannis, confiorm News.ro.

Președintele a mai spus că succesele din anul acesta și din anii trecuți au arătat că s-a înțeles că agricultura modernă cere investiții în tehnici și în tehnologii moderne, iar mulți fermieri au crescut către acest nivel de agricultură performantă, inclusiv prin folosirea fondurilor europene.

"Aceste resurse dau suportul investițional necesar, însă trebuie să privim mai departe, către exigențele pieței, către avantajele noastre competitive, către stimulente productive și asociative, către promovarea exporturilor, atragerea tinerilor și a resurselor umane competente, la modul general. Una dintre direcțiile de dezvoltare, după părerea mea, pentru a fi mai competitivi în dinamica pieței actuale, ar putea fi investițiile mai consistente în sectorul procesării", a exemplificat Iohannis.

Șeful statului consideră că este esențial pentru agricultori să își deschidă noi oportunități pe piață, pentru a avea exporturi mai valoroase și pentru a identifica noi piețe. "Este limpede că promovarea produselor românești pe piețele externe trebuie să fie un imperativ al dezvoltării agriculturii noastre. România are o tradiție culinară bogată, vinuri de foarte bună calitate și produse tradiționale pe care merită să le facem cunoscute peste tot", a spus Iohannis.

Președintele a precizat că aceste probleme sunt cunoscute atât de factorii de decizie, cât și de agricultori, însă lipsește o strategie de dezvoltare.

Fost șef în cadrul E.ON și Shell, numit membru interimar al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom CITEȘTE ȘI Fost șef în cadrul E.ON și Shell, numit membru interimar al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom

"În ceea ce mă privește, consider că este momentul ca, prin voință politică, agricultura să devină o prioritate reală, să fie normalizate relațiile dintre stat, agricultori și piață. Haideți să fim realiști, majoritatea problemelor nu sunt de ieri, de azi, și nu privesc doar agricultura. Avem întârzieri, aș spune, aproape istorice, a căror rezolvare nu ne mai permitem să o amânăm sau să o evităm", a continuat șeful statului.

Iohannis a mai spus că este "trist" că România nu a avut o viziune clară și o strategie eficientă în privința unor sisteme de irigații inteligente, adaptate noilor condiții, aceasta fiind o altă cauza a actualei situații.

În închiere, președintele a spus că trebuie rezolvată și problema resurselor umane din mediul rural, iar tinerii trebuie să devină interesați de agricultură. Pentru asta, spune Iohannis, este nevoie și de motivații economice corespunzătoare.

"Fermele de familie pot fi cel mai dinamic și antreprenorial catalizator pentru consolidarea clasei de mijloc din România. Satul românesc poate renaște împreună cu agricultura, dar nu doar prin agricultură. Satul trebuie să înceapă să însemne și altceva, adică mici industrii, ferme familiale, oamenii cu inițiativă, adică întreprinzători rurali care să utilizeze tehnologii și să dezvolte avantaje competitive pe care România știm că le are", a conchis președintele.

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
agricultura