6 oferte pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva

 6 oferte pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iun 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că au fost depuse șase oferte pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva (secțiunile E și D), cu o lungime de 9,13 kilometri. Tronsonul include și un tunel de circa doi kilometri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Au fost depuse 6 oferte pentru Proiectarea și Execuția lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj –Deva (secțiunile E și D), cu o lungime de 9,13 km! În cadrul acestui contract, câștigătorul va construi inclusiv 2,13 km de tunel forat compus din două galerii unidirecționale", a afirmat Sorin Grindeanu.

EXCLUSIV Cum va convinge Guvernul benzinarii să taie prețul: Mecanism opțional pentru a nu afecta benzinarii mici; partea statului va fi compensată din sume datorate către buget, impact bugetar de 200 milioane lei pe lună CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum va convinge Guvernul benzinarii să taie prețul: Mecanism opțional pentru a nu afecta benzinarii mici; partea statului va fi compensată din sume datorate către buget, impact bugetar de 200 milioane lei pe lună

Potrivit acestuia, proiectul are o valoare maximă estimată de 2,593 miliarde lei (fără TVA). Pentru acest proiect au depus oferte proiectanți și constructori din România, Grecia și Turcia, scrie News.ro.

"Contractul- finanțat prin PNRR- prevede termene de maximum 11 luni pentru proiectare și de 34 de luni pentru execuție", a adăugat Grindeanu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța că a relansat, în 21 aprilie, procedura de atribuire a contractului "Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D", prin transmiterea spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Anunțului de Participare.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor Autostrada Lugoj - Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform condițiilor din Acordul de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2, în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale, prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platformă de 11,25 m.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
sorin grindeanu
autostrada lugoj - deva