Autostrada A7: Compania de Drumuri vrea să semneze cu un constructor italian primul contract scos la licitație după respingerea contestațiilor

Autostrada A7: Compania de Drumuri vrea să semneze cu un constructor italian primul contract scos la licitație după respingerea contestațiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2022

Primul contract scos la licitație de pe viitoarea autostradă a Moldovei A7 va fi semnat cu italienii de la Impresa Pizarotti, care între 2014 și 2021 au lucrat la 17 km pe A10 Sebeș - Alba Iulia, anunță Compania de Drumuri, după ce singura contestație depusă a fost respinsă de CNSC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Joi, 26.05.2022, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația formulată de către Nurol Insaat ve Ticaret AS împotriva rezultatului procedurii comunicat de CNAIR SA, în data de 18.04.2022, operatorilor economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție pentru execuția lucrărilor de construcție a lotului 1, Ploiești – Buzău”, anunță CNAIR.

Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023 CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023

Astfel, CNAIR anunță că „va iniția procedurile pentru semnarea contractului” pentru execuția primilor 21 de km ai autostrăzii A7* spre Moldova, de la Ploiești (Dumbrava) la Mizil cu Asocierea Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – Pizzarotti S.A. – Retter Project Management SRL, scrie News.ro.

Oferta câștigătoare este în valoare de 1.468.550.055,22 Lei fără TVA, cu un termen de execuție de 20 de luni și o perioadă de garanție de 10 ani.

Asocierea italo-română a fost declarată câștigătoare în urmă cu o lună, după ce inițial fusese calificat câștigător un alt ofertant, ulterior descalificat.

Lungimea acestui lot este de 21 km și include construcția a 14 poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 550 m.

Impresa Pizzarotti a mai construit și alte tronsoane de autostradă în România, precum A10 Sebeș - Alba Iulia Nord (17 km - 2014-2021) sau A3 București - Moara Vlăsiei (13 km - 2007-2012).

Constructorii de pe celelalte două loturi de pe A7 Ploiești - Buzău

Pe celelalte două loturi de la Ploiești la Buzău sunt următorii câștigători:

  • Lotul 2 Mizil-Pietroasele - Asocierea Coni-Trace (România-Bulgaria)
  • Lotul 3 Pietroasele - Buzău - Asocierea Drum Asfalt-Ilgaz-OPR-Obras-Trameco.

Tronsonul Ploiești-Buzău (63,25 km) este prima secțiune a autostrăzii Ploiești-Pașcani (A7)*, în lungime de 320 de km, care va asigura legătura Munteniei cu Moldova.

Autostrada A7 Ploiești (Dumbrava) - Buzău:

- lungime - 63 km;

- 6 noduri rutiere;

- 160 de ha de perdele forestiere;

- 42 de poduri + pasaje;

- 4 spații de servicii moderne, dotate și cu stații de încărcare electrice.

- trei loturi distincte:

  • lotul 1 Dumbrava - Mizil (km 0+000 - km 21+000)
  • lotul 2 Mizil - Pietroasele (km 21+000 - km 49+350)
  • lotul 3 Pietroasele - municipiul Buzău (km 49+350 - km 63+250).
viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada a7
pizarotti