BMW va produce un SUV alimentat cu hidrogen, în parteneriat cu Toyota

BMW va produce un SUV alimentat cu hidrogen, în parteneriat cu Toyota
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 aug 2022

După ce a încercat hidrogenul atât sub formă de combustibil, în motoarele cu ardere internă, cât și sub forma pilelor cu hidrogen, BMW se apleacă din nou asupra acestei tehnologii, de data aceasta împreună cu Toyota.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Vehiculele de tip fuel-cell rămân în coninuare mirajul industriei auto, care speră să poată ajunge cu acest tip de propulsie la caracteristicile pe care le-au avut și încă le mai au motoarele termice cu benzină sau motorină, dar cu emisii zero așa cum se întâmplă cu propulsia electrică. BMW s-a numărat printre constructorii care au investit sume considerabile în tehnologiile cu hidrogen, dar în ultimii ani a preferat să se concentreze pe sistemele clasice cu baterii, pentru a putea rămâne competitivă în tranziția spre momentul 2035.

În 2021, BMW a revenit în atenția publicului cu un concept-car bazat pe hidrogen, subliniind că nu a abandonat această direcție, iar acum directorul Pieter Nota, șeful vânzărilor BMW, spune că, peste numai trei ani, grupul va lansa pe piață un nou SUV, cu hidrogen, dezvoltat împreună cu Toyota. Mașina ar putea avea legătură cu modelul prezentat anul trecut, care anul acesta va fi lansat în producția de serie mică.

BMW și Toyota vor lansa în producția de masă automobile fuel cell dezvoltate împreună, astfel încât să poată îndeplini țintele de emisii impuse de Uniunea Europeană, după cum a declarat Pieter Nota pentru publicația Nikkei. El nu a oferit prea multe detalii despre acest model, dar a spus că „tehnologia cu hidrogen fuel cell este în mod special relevantă pentru SUV-urile mari”. Conceptul iX5 cu hidrogen prezentat la Munchen în 2021 întrunește aceste criterii, acesta urmând să stea la baza viitorului model anunțat.

Caz rar - Uzină auto, oprită din cauza unei crime CITEȘTE ȘI Caz rar - Uzină auto, oprită din cauza unei crime

Șeful vânzărilor BMW a mai declarat că grupul german va continua să investească în tehnologiile cu baterii, care se confruntă în continuare cu problema rețelei de încărcare, dar a spus și că nu renunță la investițiile în motoarele cu combustie. „Credem în importanța diferitelor tehnologii – vehicule cu baterii, cu hidrogen și motoarele cu combustie eficiente – pentru că nu vrem să punem toate investițiile într-o singură direcție”.

Toyota este unul dintre pionierii și susținătorii hidrogenului ca alternativă la sistemele clasice cu baterii, având o serie de prototipuri dezvoltate și un model de serie, Mirai, care a ajuns la a doua generație. În același timp, Toyota a semnat o serie de parteneriate cu diferite companii implicate în producția și transportul hidrogenului, pentru a introduce cât mai mult această propulsie în industria auto. Pe de altă parte, există o mulțime de voci din industria auto care susțin că hidrogenul nu este competitiv și nu poate deveni o sursă de propulsie pentru autoturisme, având o mulțime de dezavantaje, inclusiv costurile de producție și de transport, fără să mai vorbim despre inexistența unei rețele de încărcare adecvate.

Principalele avantaje ale sistemelor fuel cell, introduse de mai mulți producători pe vehicule comerciale, între care Stellantis și Renault, sunt rapiditatea încărcării, similar cu benzina sau motorina, și autonomia foarte mare, care poate ajunge și la 1000 de km cu o singură încărcare. În același timp, emisiile unui motor fuel cell sunt doar vaporii de apă, fără CO2 sau noxe.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw fuel cell
toyota bmw
bmw ix5