Cât câștigă angajații din transport și distribuție

Cât câștigă angajații din transport și distribuție
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 ian 2023

Peste 2.600 de locuri de muncă în transport și distribuție au fost postate de angajatori de la începutul anului și până acum, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar și care atrage, lunar, un număr mare de aplicări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele mai multe se adresează candidaților entry level și fără experiență, urmați de cei mid level (care au între doi și cinci ani de experiență în domeniu). Mult mai puțin sunt căutați, la acest început de an, seniorii și managerii.

Compania aeriană britanică Flybe își încetează activitatea și anulează toate zborurile, falimentată după restricțiile impuse în pandemie CITEȘTE ȘI Compania aeriană britanică Flybe își încetează activitatea și anulează toate zborurile, falimentată după restricțiile impuse în pandemie

„Asta se întâmplă pentru că vorbim despre un domeniu cu fluctuație mare de personal pe aceste segmente – entry și mid level. În plus, volumele de business ale angajatorilor din sector au crescut considerabil în ultimii doi ani, astfel încât și de aici a venit nevoia unor extinderi firești ale echipelor. Spre exemplu, numai pentru curieri, unul dintre cele mai căutate profile de candidați din transport și distribuție, avem în acest moment peste 700 de joburi deschise în platformă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Salariul mediu al celor care lucrează în transport și distribuție este de 3.500 de lei pe lună. Un promoter câștigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei.

Șoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte orașe sau în afara țării.

Ce marcă de mașină are probabilitatea cea mai ridicată de a fi furată. Care este cel mai des avariat autoturism CITEȘTE ȘI Ce marcă de mașină are probabilitatea cea mai ridicată de a fi furată. Care este cel mai des avariat autoturism

În ceea ce-i privește pe șoferi, plaja salarială este foarte largă și depinde de program, de timpul de autovehicul condus și, desigur, de distanțele pe care trebuie să le parcurgă. Astfel, salariul unui șofer de camion urcă la o medie de aproape 3.800 de lei pe lună, iar cel a unui șofer de tir pe curse internaționale poate depăși 13.000 – 14.000 de lei.

Deși media salarială din acest domeniu este de 3.500 de lei și mai mult de jumătate dintre pozițiile deschise vizează candidați entry level, pentru joburile de specialiști sau manageri, salariile oferite pot ajunge să depășească media generală pieței pentru poziții similare.

Astfel, au fost introduse și salarii de 20.000 de lei pentru funcția de director economic, 18.000 de lei pentru Chief Technological Officer, 16.000 de lei pentru project manager sau 13.000 de lei pentru un director administrativ.

Ce marcă de mașină are probabilitatea cea mai ridicată de a fi furată. Care este cel mai des avariat autoturism CITEȘTE ȘI Ce marcă de mașină are probabilitatea cea mai ridicată de a fi furată. Care este cel mai des avariat autoturism

În ultima lună au fost înregistrate 61.000 de aplicări pentru locurile de muncă din transport & distribuție. 90% dintre aplicări sunt pentru joburile din țară și 5,3% pentru cele din străinătate. Pentru locurile de muncă entry level, diferența de salarizare dintre România și țări din vestul Europei poate fi și de 1 la 5. 4,7% din aplicări sunt pentru joburile remote.

Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajații din transport și distribuție sunt pentru:

  • Operator calculator - 2.300 de lei
  • Curier – 2.500 de lei
  • Gestionar depozit - 2.700 de lei
  • Tehnician  - 2.700 de lei
  • Contabil junior - 2.800 de lei

Orașele cu cele mai mici salarii medii nete din transport & distribuție sunt:

  • Galați: 1.800 de lei
  • Vaslui: 2.300 de lei
  • Buzău: 2.500 de lei
  • Brăila: 2.500 de lei
  • Zalău: 2.700 de lei

Orașele cu cele mai mari salarii medii nete din transport & distribuție sunt:

  • București : 4.000 de lei
  • Cluj - Napoca: 3.800 de lei
  • Timișoara: 3.500 de lei
  • Sibiu: 3.300 de lei
  • Arad: 3.000 de lei

Pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Director economic: salariul mediu net la nivel național – 6.500 de lei, salariul maxim – 20.000 lei
  • Project manager: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim - 16.000 lei
  • Director transporturi: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim - 15.000 de lei
  • Dispecer transport: salariul mediu net la nivel național - 4.000 de lei, salariul maxim – 13.000 lei
  • Specialist recrutare: salariul mediu net la nivel național – 3.500 lei, salariul maxim – 12.000 lei
viewscnt
Afla mai multe despre
transport
distribuție
locuri de munca