Cătălin Drulă a câștigat procesul pe care i l-a intentat sindicatul de la metrou condus de Ion Rădoi. Reacția fostului ministru al Transporturilor

Cătălin Drulă a câștigat procesul pe care i l-a intentat sindicatul de la metrou condus de Ion Rădoi. Reacția fostului ministru al Transporturilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 dec 2021

Fostul ministru USR al Transporturilor Cătălin Drulă a câștigat procesul pe care i l-a intentat sindicatul angajaților de la metrou condus de Ion Rădoi. Decizia instanței nu este însă definitivă. Procesul a fost deschis de Rădoi pentru defăimare, după ce Drulă a comparat sindicatul de la metrou cu mafia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După două amânări, Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată plângerea sindicatului de la metrou (USLM). Decizia nu este însă difinitivă, putând fi atacată cu apel, scrie Hotnews.ro

ULTIMA ORĂ CONFIRMARE DUPĂ 6 ani - Ion Țiriac a vândut turneul de la Madrid CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CONFIRMARE DUPĂ 6 ani - Ion Țiriac a vândut turneul de la Madrid

"Astăzi am câștigat procesul pe care mi l-a intentat USLM, sindicatul de la metrou. Mă acuzaseră de defăimare pentru că aș fi făcut “afirmații care au avut un impact foarte mare asupra demnității, onoarei și reputației membrilor USLM". În fapt, nu am făcut decât să nu întorc capul și să spun niște adevăruri pe care zeci de miniștri le evitaseră. Sper ca noua conducere a ministerului să nu revină la vechile practici prin care ministrul stă ghiocel în fața intereselor nelegitime ale unor lideri de sindicat", a reacționat fostul ministru Cătălin Drulă.

Reamintim că spațiile comerciale de la metrou au fost demolate în primăvara acestui an, în mandatul lui Cătălin Drulă de ministru al Transporturilor. Până atunci, sindicatul USLM condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi închiria spațiile de la metrou în baza unui contract cu Metrorex și încasa 75% din chirii.

Metrorex a transmis o somație către firma sindicatului condus de Ion Rădoi să dezafecteze „în regim de urgență” spațiile comerciale, iar a doua zi o parte din sindicaliștii conduși de Rădoi și o parte din lucrătorii din spațiile comerciale au blocat circulația trenurilor printr-un protest care a ținut metroul bucureștean pe loc aproape o zi întreagă. Blocarea metroului bucureștean a generat o pagubă directă de circa 2,8 milioane de lei, a anunțat ulterior Metrorex.

Atunci, Cătălin Drulă, le-a cerut scuze bucureștenilor pentru că zeci de miniștri ai Transporturilor "au lăsat să se formeze un buboi enorm, o mafie la metrou" și a avut un mesaj tranșant pentru "liderul de cartel" Ion Rădoi: "Câtă vreme sunt ei aici vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru în fața mafiei. Pentru că despre asta este vorba, despre o grupare care se comportă mafiot și atunci când interesele îi sunt atinse recurge la șantaj Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează, ci contează doar banii firmei pe care o controlează
Și spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge! Ați dat un oraș peste cap. Unde vă credeți? Nu vă mai merge!".

În 14 iulie, Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA, care îl acuză de infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată, și șantaj, privind modul în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou, în perioada septembrie 2018 - iulie 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
cătălin drulă
ion rădoi
metrou