Companiile aeriene cer UE să introducă pașapoarte de vaccinare anti-Covid

Companiile aeriene cer UE să introducă pașapoarte de vaccinare anti-Covid
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 feb 2021

Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) le-a cerut liderilor Uniunii Europene să adopte controversatele „pașapoarte de vaccinare” pentru a reporni călătoriile aeriene cu pasageri, potrivit unui document obținut pe surse de Euractiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Scrisoarea IATA cere implementarea de „restricții la graniță bazate pe dovezi” în întreaga Europă și îndeamnă țările membre UE să „se pună de acord asupra rolului crucial al soluțiilor digitale precum Permisul de Călătorii IATA”, scrie Hotnews.ro.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Scrisoarea este semnată de Rafael Schvartzman, vicepreședintele pentru Europa al IATA, și adresată lui Charles Michel, președintele Consiliului European. Documentul a fost trimis lui Michel înaintea unei întruniri virtuale a liderilor UE programată pentru joi, 25 februarie.

IATA susține în scrisoare că permisul său de călătorii va oferi „guvernelor și autorităților - dar și pasagerilor și echipajelor - încrederea necesară în 'starea de sănătate' a fiecărui pasager”.

Pașaportul digital de călătorie propus de IATA ar urma să conțină informații legate de vaccinarea călătorilor precum și rezultatele pentru teste Covid efectuate recent, permițând pasagerilor „să informeze rapid autoritățile țărilor în care vor să intre” cu privire la starea lor de sănătate, potrivit scrisorii.

Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat CITEȘTE ȘI Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat

IATA afirmă de asemenea că permisul va permite pasagerilor să fie informați rapid cu privire la cerințele de călătorie locale care se schimbă constant.

„Această soluție digitală poate verifica cadrul legal la plecare și jurisdicțiile la sosire (...) asigurându-se că pasagerii cunosc toate măsurile și condițiile care li se pot aplica”, afirmă scrisoarea.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

Organizația mai afirmă că verificările stricte vor ajuta și la combaterea înșelătoriilor legate de certificatele de vaccinare false.

Consiliul European urmează să se întrunească joi pentru a evalua situația privind pandemia și să planifice următorii pași pentru programul de furnizare a vaccinurilor anti-Covid. Este așteptat ca liderii europeni să discute de asemenea despre restricțiile de călătorie în cele 27 de state membre ale UE.

Lipsă de consens

IATA, care reprezintă în jur de 290 de companii aeriene din întreaga lume, afirmă că restricțiile la graniță pot fi relaxate gradual prin evaluarea factorilor de sănătate relevanți pentru fiecare regiune precum procentul populației inoculate, rata contagierilor și rata deceselor cauzate de Covid.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

Organizația cere statelor membre UE să adopte o abordare „rațională” privind ridicarea restricțiilor la graniță printr-un „echilibru realizabil între riscuri și sustenabilitatea financiară a oamenilor/companiilor”, potrivit scrisorii.

Adoptarea unor pașapoarte de vaccinare anti-Covid pentru reluarea călătoriilor s-a dovedit a fi un subiect extrem de controversat, țările UE nereușind să atingă un consens cu privire la idee.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Perturbările aduse de pandemia de COVID-19 călătoriilor internaționale au zguduit industria aeriană, ducând la cel mai mic număr de pasageri de după 2019.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

IATA estimează că traficul aerian de anul acesta va fi la jumătate față de nivelul din 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
pașapoarte de vaccinare
iata