Grupul german Continental, furnizor de componente auto și anvelope, a început lucrările pentru extinderea centrului de cercetare și dezvoltare din Timișoara. Clădirea a fost proiectată pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri, precum și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Direcțiile în care compania desfășoară o activitate intensă vizează dezvoltarea de soluții inovatoare de software și hardware pentru interiorul mașinii, siguranță, motor și transmisie, precum și sisteme de navigație și instrumente pentru mașini viitoare și vehicule comerciale.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Suedezii de la Rosti Group construiesc o nouă fabrică în România Investiția plănuită în noua clădire este de peste 33 de milioane de euro. Suprafața totală construită va fi de peste 26.000 de metri pătrați.
Lucrările vor fi finalizate până în luna aprilie 2021.