Curtea de Apel Cluj a anulat definitiv ordonanța prin care a fost suspendat serviciul Uber în Cluj

Curtea de Apel Cluj a anulat definitiv ordonanța prin care a fost suspendat serviciul Uber în Cluj
scris 17 feb 2017

Judecătorii Curții de Apel Cluj au anulat ordonanța președințială care prevedea suspendarea serviciului Uber în Cluj-Napoca, după ce o asociație locală de taxi a acuzat compania de ride-sharing de concurență neloială, decizia instanței fiind definitivă și executorie.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de către compania Uber, soluția Curții de Apel Cluj, care a fost dată joi, vizează o decizie temporară care interzicea funcționarea serviciului Uber în Cluj-Napoca, scrie News.ro.

"Decizia (...) Curții de Apel din Cluj este una definitivă, după două decizii favorabile dar temporare, și permite serviciului Uber să funcționeze fără nicio problemă în Cluj. Odată ce va începe procesul pe fond, vom continua să susținem argumentele conform cărora Uber, un serviciu încă nedefinit, este benefic atât pentru consumatori, cât și pentru întreaga industrie", a spus Ioana Hrisafi, Partener Țucă Zbârcea și Asociații, casa de avocatură care reprezintă Uber în acest caz.

Ordonanța emisă de către Tribunalul Specializat Cluj, care prevedea interzicerea serviciului Uber cel puțin până la definitivarea procesului pe fond în care o asociație locală de taxi acuză compania de ride-sharing de concurență neloială, a fost respinsă pe motiv că firma de taximetrie nu are calitate procesuală.

Următorul iPhone ar putea folosi un sistem de recunoaștere facială în locul cititorului de amprente CITEȘTE ȘI Următorul iPhone ar putea folosi un sistem de recunoaștere facială în locul cititorului de amprente

”Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active și pasive, respectiv a interesului. Respinge cererea intimatei de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată. Decizia este definitivă și executorie”, se arată în decizia Curții.

Taximetriștii au anunțat prin intermediul unei platforme de socializare că vor recurge la proteste în stradă. Clujul este aldoilea oraș din România, după București, în care serviciu Uber ajunge.

În noiembrie 2016, Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania (AMTT) a dat în judecată Uber, pentru concurență neloială, magistrații Tribunalului Cluj interzicând companiei să mai furnizeze servicii pe raza municipiului Cluj-Napoca, cel puțin până la soluționarea procesului.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
curtea de apel cluj