Ford a lansat cea mai mare rețea de stații de încărcare pentru mașini electrice din America de Nord

Ford a lansat cea mai mare rețea de stații de încărcare pentru mașini electrice din America de Nord
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2019

Ford se va alia cu Volkswagen AG și Amazon pentru a oferi proprietarilor de mașini electrice cea mai mare rețea de stații de încărcare din America de Nord.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deși în prezent Ford nu comercializează vehicule electrice, a făcut echipă cu Volkswagen AG și Amazon pentru a oferi viitorilor săi clienți o gamă largă de opțiuni pentru încărcare, de la autostrăzi la locuințe, scrie Agerpres.

Noul FordPass Charging Network va permite utilizatorilor să fie direcționați către una dintre stațiile de încărcare folosind o aplicație sau ecranul tactil al vehiculului.

Surpriză: Cel mai mare transportator feroviar de marfă din Polonia vrea să cumpere acțiuni la 3 companii românești CITEȘTE ȘI Surpriză: Cel mai mare transportator feroviar de marfă din Polonia vrea să cumpere acțiuni la 3 companii românești

Anul viitor, Ford va începe să vândă un SUV electric bazat pe modelul Ford Mustang. De asemenea, compania dezvoltă o versiune electrică a camionetei Ford F-150.

Rețeaua FordPass network va include peste 12.000 de locații cu peste 35.000 de prize pentru încărcare în SUA și în unele zone din Canada.

Comparativ, Tesla are 4.375 stații de încărcare publice în SUA, conform datelor Departamentului Energiei.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
mașini electrice
ford