Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost ales directorul general al CFR Călători

Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost ales directorul general al CFR Călători
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2020

Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost ales directorul general al CFR Călători, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație (CA) al companiei. Contactat de News.ro, el a precizat că unul dintre obiectivele sale este ca firma de stat să ajungă la un parc activ de peste 1000 de vagoane, de la 850 câte sunt în prezent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Costescu a fost ales, recent, și Președintele Consiliului de Administrație al CFR SA, compania de stat care administrează infrastructura de cale ferată. Costescu a fost ministru al Transporturilor în perioada 2015 –2016, în Guvernul condus de Dacian Cioloș.

Joi, în cadrul unei ședințe a CA a CFR Călători, el a fost ales director general.

Tesla depășește Volkswagen și devine a doua mare companie auto în funcție de capitalizare, cu o valoare de 100 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Tesla depășește Volkswagen și devine a doua mare companie auto în funcție de capitalizare, cu o valoare de 100 miliarde dolari

Contactat de News.ro, el a precizat că are trei mari obiective în ceea ce privește compania: să așeze călătorul pe primul loc atunci când se iau deciziile, să ridice parcul de material rulant, calitativ si cantitativ, la standardele cerute de piață și să remodeleze compania, dintr-un mastodont ineficient, într-una modernă și flexibilă. Unul dintre obiectivele sale imediate este ca firma de stat să ajungă la un parc activ de peste 1000 de vagoane.

”Compania are, în prezent, un parc activ de circa 850 de vagoane, față de aproape 2.300 câte sunt în parcul inventar. Acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cererea actuală din piață. Unul din obiectivele mele este ca parcul activ să depășească 1000 de vagoane, prin modernizarea și retehnologizarea celor existente”, a spus Costescu, contactat de News.ro.

Un alt obiectiv îl reprezintă îmbunătățirea organizării companiei, pentru creșterea vitezei de reacție în piață, a eficienței și reducerea pierderilor.

”Trebuie regandite câteva lucruri în companie. (...) Modul în care se raportează aceasta la client nu mă mulțumește, aici voi interveni urgent. Apoi, trebuie să înțelegem că obiectul nostru de activitate se realizează cu trenuri și dacă nu le aducem urgent la numărul și condițiile cerute de piață, aceasta ne va pedepsi. Este clar ca procesul de mentenanță și reparații trebuie regândit, este clar că investițiile în parc trebuie încurajate”, a spus Costescu.

O altă măsură vizează reintroducerea trenurilor intercity, care vor asigura legături rapide între marile orașe, unde există o cerere crescută, pentru a scurta timpii de călătorie. În plus, trebuie luate măsuri pentru creșterea dotărilor și eficienței trenurilor internaționale.

”România se află într-o situatie dupa parerea mea greu de acceptat. Nu avem trenuri Intercity și vom demara imediat o analiza finalizată cu un program de măsuri pentru a oferi calatorilor aceasta optiune, normala in Europa, în zilele noastre. Trenurile intercity vor rula, cu prioritate pe rutele care au fost deja modernizate, iar viteza de deplasare este mai mare”, a spus fostul ministru.

viewscnt
Afla mai multe despre
dan costescu
cfr calatori