GRAFICE Vânzările de vehicule comerciale din România, trei ani de scădere din patru

GRAFICE Vânzările de vehicule comerciale din România, trei ani de scădere din patru
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 30 ian 2023

Piața de autovehicule comerciale din România este departe de a depăși problemele care au început în pandemie și păreau a se fi rezolvat în 2021. Anul trecut, piața a scăzut din nou, pe fondul unui declin mare al segmentului de vehicule comerciale ușoare, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

România a înmatriculat în 2022 un număr de 21.313 autovehicule comerciale, un volum mai mic cu 8,4% față de cel din anul anterior și care cuprinde și cele 13.583 vehicule comerciale ușoare (LCV).

Acestea din urmă au scăzut cu 16 procente față de 2021, la cel mai mic nivel din ultimii patru ani, fiind sub cel din 2020, anul în care pandemia a îngenunchiat această piață.

GALERIE FOTO Tramvai sărit de pe șine, în urma unei coliziuni cu un autoturism CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Tramvai sărit de pe șine, în urma unei coliziuni cu un autoturism

Practic, segmentul de vanuri (LCV) este cel care a condus la declinul pieței generale de vehicule comerciale, în condițiile în care celelalte trei segmente, camioane sub 16 tone, peste 16 tone și autobuze, au crescut cu procente între 7,5 și 20,3%.

GRAFICE Vânzările de vehicule comerciale din România, trei ani de scădere din patru

Vânzările de autovehicule comerciale din România au ajuns la un vârf în 2018, respectiv la 25.812 unități, an în care vanurile reușeau să atingă un nivel de 17.585 unități înmatriculate, după o creștere cu 10 procente față de anul 2017. De atunci, situația s-a agravat, în 2020 (18.600 vehicule, din care 13.700 LCV-uri), după ce anul 2019 aducea o situație staționară (scădere de 3,5% pentru LCV).

VIDEO Cum va fi semnalizată limita de înălțime pentru Pasajul Unirii. Soluția anunțată acum de autorități pentru a nu mai fi accidente CITEȘTE ȘI VIDEO Cum va fi semnalizată limita de înălțime pentru Pasajul Unirii. Soluția anunțată acum de autorități pentru a nu mai fi accidente

Creșterea din 2021, de 22%, la 23.272 vehicule, respectiv, la 16.170 LCV-uri, s-a oprit însă în 2022, cea mai importantă cauză fiind criza de semiconductori, însă o scădere a cererii poate fi pusă și ea pe lista cauzelor.

GRAFICE Vânzările de vehicule comerciale din România, trei ani de scădere din patru

La nivelul UE, situația stă la fel de rău, deoarece vânzările de vehicule comerciale ușoare au scăzut cu un procent mare, -18,1% pe întreg anul 2022, ceea ce a condus la o scădere a pieței totale de vehicule comerciale de -14,6%, respectiv 1,6 milioane de unități, cu 281.000 de unități mai puține decât în 2021.

Pe întreg continentul, inclusiv EFTA și UK, piața a depășit ușor 2 milioane de vehicule comerciale, cu o scădere mai mare decât cea din UE, 15,1%, și un minus de 360.000 de unități. Este de remarcat însă faptul că pe segmentele de camioane, vânzările au crescut și în Europa.

Renault lansează kit-ul electric pentru mașinile vechi, la jumătate din prețul unui Spring CITEȘTE ȘI Renault lansează kit-ul electric pentru mașinile vechi, la jumătate din prețul unui Spring

Situația proastă a acestei piețe se vede și în statistica pe țări, unde doar cele trei țări baltice plus Cipru au încheiat anul cu creștere, în timp ce restul Europei a fost în declin. Vârful a fost Austria, unde vânzările au scăzut cu aproape 56%, fiind urmată de Belgia, cu aproape -20% scădere.

Pentru 2023, sunt așteptate reveniri ale vânzărilor, cel puțin pe unele piețe, în condițiile în care Germania, Spania, Suedia, Olanda au înregistrat creșteri ale vânzărilor în luna decembrie. În România, ultima lună a anului a adus o nouă scădere, de aproape 4 procente, conform datelor privind înmatriculările.

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicule comerciale
lcv
vanzari lcv
inmatriculari lcv