O nouă rechemare Toyota în România, pentru modelul Yaris hibrid

O nouă rechemare Toyota în România, pentru modelul Yaris hibrid
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 iul 2019

Toyota România a lansat o nouă rechemare în service pentru unele dintre autoturismele sale din gamă, de data aceasta fiind vorba despre un singur model, echipat cu motorizare hibrid.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ANPC a fost notificată de Toyota România că proprietarii modelului Yaris, model hibrid HV, cu motorizare hibrid, vor fi anunțață să se prezinte în service cu automobilul pentru o verificare și intervenție asupra motorului. Defecțiunea care stă la originea acestei rechemări afectează motorul, respectiv sistemul electric cu care funcționează propulsia electrică. Pe scurt, este o defecțiune la alimentarea cu curent electric a uneia dintre baterii, ceea ce poate opri mașina să funcționeze. „Sistemul hibrid al acestor autovehicule include un convertizor CC-CC care reduce tensiunea electrica din bateria sistemului hybrid pentru a încărca bateria auxiliară.

Din cauza procesului de productie al anumitor pini specifici utilizați pentru lipirea componentelor electronice există posibilitatea ca la un lot de producție lipirea unui anumit tranzistor pe placa de circuite a converizorului CCCC ar putea fi inadecvată și să apară o întrerupere a circuitului datorata ciclurilor termice din timpul funcționării normale a vehiculului. Ca urmare, bateria auxiliară nu mai poate primi energie de la convertizorul CC-CC, provocând aprinderea lămpilor de avertizare, sunete sonore și mesaje afișate pe panoul de bord. Dacă autovehiculul funcționează în mod continuu în această stare iar bateria auxiliară este descărcată sub un anumit nivel, sistemul hibrid se poate opri, ceea ce duce la pierderea puterii motoare, crescand riscul producerii unui accident.” se explică în documentul remis de Toyota.

Numărul mașinilor rechemate în România se ridică la 215, nefiind cunoscut numărul total al vehiculelor rechemate în Europa. În sistemul de alertă al UE, acțiunea este semnalată și în Portugalia și Polonia.

Modelul rechemat în cadrul acestei campanii este Yaris HV fabricat între februarie 2018 - aprilie 2019, în Franța.

Piața auto din UE, scădere generală în majoritatea țărilor și pentru constructori. Dacia, printre puținele mărci cu avans CITEȘTE ȘI Piața auto din UE, scădere generală în majoritatea țărilor și pentru constructori. Dacia, printre puținele mărci cu avans

Potrivit Toyota, vor fi trimise scrisori proprietarilor pentru a-i informa despre această campanie și pentru a-i ruga să prezinte autovehiculul la cel mai apropiat Atelier Autorizat Toyota pentru remedieri gratuite .

Reparația ce va fi efectuată depinde de mașină, fiind estimate intervenții între 0,5 și 4 ore, „în funcție de tipul reparației”. Operația va consta în resoftarea Power Management ECU.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
rechemare toyota
yaris hibrid
rechemare yaris