Peste 7,15 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România în primul semestru

Peste 7,15 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România în primul semestru
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 aug 2016

Traficul de pasageri pe cele 16 aeroporturi din România a crescut în primul semestru cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 7,15 milioane, din care 68,5% s-a realizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, potrivit datelor publicate luni de către Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe locul al doilea în topul celor mai aglomerate aeroporturi este Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, cu 753.369 pasageri, adică 10,5% din total, iar pe trei Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara, cu 469.301 pasageri îmbarcați, sau 6,5% din total, scrie News.ro.

Pe poziția a patra se află Aeroportul Internațional Iași, cu 340.098 de pasageri, urmat de Aeroportul George Enescu din Bacău (193.074 pasageri) și Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș (161.590 pasageri).

Aeroporturile din Arad, Baia Mare, București-Băneasa, Constanța, Craiova, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Suceava  și Tulcea au un trafic mult mai modest.

În cursele interne, numărul total al pasagerilor, atât la îmbarcare, cât și la decolare, a fost în primul semestru de 710.402 pasageri, 9,9% din total.

În primele șase luni, cei mai mulți pasageri - 299.036 - care au călătorit spre România au venit de la aeroportul Londra Luton, al patrulea aeroport după traficul de pasageri din zona capitalei britanice, folosit în general de către companiile low-cost.

Politicienii promit noi creșteri de salarii la stat: Unu din patru angajați e plătit de buget și câștigă peste media din România CITEȘTE ȘI Politicienii promit noi creșteri de salarii la stat: Unu din patru angajați e plătit de buget și câștigă peste media din România

Pe locul al doilea ca origine a traficului aerian către România este aeroportul din Munchen, cu 184.312 pasageri, iar pe al treilea loc este aeroportul Milano-Bergamo cu 147.389 pasageri.

Cele trei aeroporturi sunt, în aceeași ordine, și pe lista aeroporturilor de destinație cu cei mai mulți pasageri care au zburat dinspre România.

Astfel, au zburat spre Aeroportul Londra-Luton 306.317 pasageri în prima jumătate a acestui an, către aeroportul din Munchen 183.524 pasageri, iar spre aeroportul Milano Bergamo 146.847 pasageri.

Principalele țări, după aeroportul de origine, de unde au sosit pasagerii curselor aeriene debarcați în România au fost Italia, cu 721.804 pasageri, Marea Britanie (467.910) și Germania (456.529).

După țara de destinație, cei mai mulți pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Italia (722.182) Marea Britanie (493.616) și Germania (473.721).

În ceea ce privește traficul intern de pasageri, de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București au fost realizate 48,7% din numărul total de zboruri și 48,3% în numărul total de pasageri îmbarcați.

Pe locul doi se află aeroportul din Iași, cu 16% din numărul total de zboruri și 18,9% din numărul total de pasageri îmbarcați, iar pe locul trei aeroportul din Cluj, cu 14,1% din numărul total de zboruri și 14,1% din numărul total de pasageri îmbarcați.

Traficul aerian de mărfuri a crescut cu 11,6% pe aeroporturile din România, de la 17.500 tone în primele șase luni ale anului trecut până la 19.500 tone în primul semestru al acestui an.

Cele mai importante linii aeriene care operează în România, din punct de vedere al numărului de pasageri transportați, sunt Wizz Air, Tarom, Blue Air, Ryanair și Lufthansa.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroporturi romania