Poliția va avea un nou sistem pentru scanarea vehiculelor și containerelor în Portul Constanța, prin proiectul Cargoscan cu finanțare europeană

Poliția va avea un nou sistem pentru scanarea vehiculelor și containerelor în Portul Constanța, prin proiectul Cargoscan cu finanțare europeană
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 oct 2020

Direcția de Poliție Transporturi a Poliție Române va beneficia de un sistem modern de scanare a vehiculelor și containerelor în Portul Constanța și Portul Constanța-Sud care va scădea viteza de verificare de la câteva ore la câteva minute și care are finanțare europeană prin proiectul Cargoscan. „Sistemul este compus dintr-un scaner mobil escamotabil, instalat pe un autovehicul de transport, ce se poate amplasa în zonele de control și care „radiografiază” vehicule și containere atât în staționare, cât și în mers”, arată un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Prin folosirea acestui sistem modern de scanare a vehiculelor și containerelor, timpul mediu de verificare scade de la câteva ore la câteva minute. Poliția Română a obținut finanțarea unui proiect european care permite modernizarea instrumentelor de lucru utilizate în investigarea faptelor de evaziune fiscală, contrafacere de bunuri, contrabandă cu țigări, migrație ilegală și a altor infracțiuni înrudite. În cadrul proiectului, a fost realizat un sistem mobil autonom, pentru Direcția de Poliție Transporturi a Poliției Române, care permite scanarea vehiculelor și containerelor în Portul Constanța și în Portul Constanța – Sud. Sistemul este compus dintr-un scaner mobil escamotabil, instalat pe un autovehicul de transport, ce se poate amplasa în zonele de control și care „radiografiază” vehicule și containere atât în staționare, cât și în mers”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, scrie News.ro.

Conform sursei citate, scanerul are capacitatea de a „privi” prin containerele din oțel și poate fi controlat de la distanță, în condiții de radiație profesională zero pentru polițistul operator. Echipamentul este dotat cu un sistem informatic de imagistică și o aplicație software, instalată pe centrul portabil de comandă ce realizează separarea spectrală a materialelor organice și anorganice.

Șoferi sancționați pentru nefolosirea corespunzătoare a dispozitivelor de fixare în scaun pentru copii CITEȘTE ȘI Șoferi sancționați pentru nefolosirea corespunzătoare a dispozitivelor de fixare în scaun pentru copii

„În dotarea Poliției Române, mai există un sistem de supraveghere video de înaltă rezoluție, pentru monitorizarea de la distanță a procesului de scanare, precum și un subsistem automatizat de protecție a zonei de excludere. Polițiștii operatori ai sistemului mobil de scanare a vehiculelor și containerelor au urmat sesiuni de pregătire și vor lua parte la schimburi de experiență cu unitățile de poliție din Bulgaria. Prin folosirea acestui sistem, timpul mediu de verificare a unui container scade de la câteva ore la câteva minute, reducând astfel timpii de așteptare și eficientizând munca polițiștilor”, mai indică sursa menționată

Proiectul CARGOSCAN 2018 se derulează pe o perioadă de 18 luni. În urma semnării contractului de finanțare, bugetul alocat este de peste 1,5 milioane de euro, dintre care mai mult de 1,2 milioane de euro, 80 la sută, reprezintă finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană, prin Programul OLAF Hercule III, iar aproape 310.000 de euro, 20 la sută, constituie co-finanțare susținută de Inspectoratul General al Poliției Române.

viewscnt
Afla mai multe despre
politia
scanare
container
port constanta