Renault și Nissan au anunțat modul de restructurare a Alianței. Francezii vor vinde mai mult de jumătate din acțiunile Nissan

Renault și Nissan au anunțat modul de restructurare a Alianței. Francezii vor vinde mai mult de jumătate din acțiunile Nissan
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 30 ian 2023

Constructorii auto Renault și Nissan au anunțat rezultatele negocierilor care au durat „mai multe luni”. Nissan a decis să investească în divizia electrică a Renault, în anumite condiții. Cele două companii urmează să-și echilibreze pachetele de acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Renault urmează să vândă nu mai puțin de 28,4% din acțiunile pe care le deține la Nissan, în noua reorganizare a Alianței Renault Nissan, dar procedura de vânzare va fi una anevoioasă, pentru că va presupune transferarea a 28,4% din acțiunile Nissan într-un trust francez, care ulterior va vinde aceste acțiuni. Până la vânzarea lor, acțiunile nu vor mai purta drepturi de vot „pentru majoritatea deciziilor”. În același timp, Nissan va căpăta drepturi depline de vot în administrarea Renault SA, proporțional cu cele 15% pe care le deține în prezent. Participațiile celor două companii vor fi limitate la 15% prin această înțelegere.

După Airbus, și Boeing anunță angajări masive CITEȘTE ȘI După Airbus, și Boeing anunță angajări masive

„După mai multe luni de negocieri constructive cu Nissan Motor Co. Ltd, Renault Group anunță azi (sub rezerva aprobării de către Consiliul de administrație) că s-a ajuns la o etapă importantă în discuțiile privind definirea unor noi baze ale parteneriatului dintre cele două grupuri.

Ambiția comună este de a strânge legăturile în cadrul Alianței și de a maximiza crearea de valoare pentru toate părțile implicate, printr-o abordare în trei etape:

- Relansarea parteneriatului cu proiecte operaționale creatoare de valoare ridicată.

- Proiecte cheie în America Latină, în India și în Europa, care vor acoperi trei domenii: piețe, vehicule și tehnologii.

- Consolidarea agilității strategice prin noi inițiative la care partenerii se vor putea alătura.

- Nissan ar investi în Ampere, entitatea Renault Group dedicată integral vehiculelor electrice și domeniului software, cu scopul de a deveni un acționar strategic. 

- O guvernanță echilibrată și participări reciproce în capitalul partenerului, pentru a accelera creșterea eficienței operaționale.

- Renault Group și Nissan și-ar menține fiecare o cotă de 15% din capitalul celuilalt, cu obligația de a o păstra și de a o menține la acest nivel. Ambii parteneri ar fi în măsură să își exercite liber drepturile de vot asociate participării directe de 15%, cu un plafon de 15%.

- Renault Group ar transfera 28,4% din acțiunile sale la Nissan într-un trust francez, în care drepturile de vot ar fi "neutralizate" pentru majoritatea deciziilor, dar în care drepturile economice (dividende și produse de vânzare a acțiunilor) ar continua să rămână în întregime ale Renault Group până la vânzarea acestor acțiuni.

- Renault Group ar da instrucțiuni mandatarului să vândă acțiunile Nissan încredințate dacă acest lucru este rezonabil din punct de vedere comercial pentru Renault Group, în cadrul unui proces organizat și ordonat, dar nu ar avea obligația de vânzare a acestor acțiuni într-o anumită perioadă de timp predeterminată.

BMW Group a reușit să îndeplinească țintele de emisii în 2022 și se apropie de 100 g/km CITEȘTE ȘI BMW Group a reușit să îndeplinească țintele de emisii în 2022 și se apropie de 100 g/km

- Forul de coordonare la nivelul Alianței va continua să fie actualul Alliance Operating Board.

Acordurile sunt în curs de finalizare iar tranzacția va fi supusă aprobării consiliilor de administrație ale Renault Group și Nissan.

Membrii Alianței vor publica un anunț imediat după aprobarea de către consiliile de administrație”.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault nissan
alianta renault nissan