Rețeaua de stații de încărcare Ionity se extinde cu o investiție de 700 milioane euro, dar nu va ajunge în România prea curând

Rețeaua de stații de încărcare Ionity se extinde cu o investiție de 700 milioane euro, dar nu va ajunge în România prea curând
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 9 dec 2021

Cea mai mare rețea de stații de încărcare a mașinilor electrice, Ionity, creată de mai mulți constructori de automobile din Europa, se va extinde accelerat în următorii patru ani, în urma unei investiții făcute de acționari, inclusiv prin atragerea celor de la Black Rock.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rețeaua Ionity, creată de marile companii auto cu sediul în Germania, BMW, Daimler, Ford și VW Group, pentru mărcile Audi și Porsche, împreună cu sud-coreenii de la Hyundai, a ajuns în acest moment la peste 1.500 de puncte de încărcare, cele mai multe amplasate de-a lungul autostrăzilor și în zona marilor orașe din vestul Europei. Cele mai estice stații Ionity sunt în Ungaria, la Budapesta, în Polonia, în apropiere de Varșovia, precum și în Țările Baltice. Sunt în total 400 de stații de încărcare, cu o medie de aproape 4 puncte fiecare.

Acționarii rețelei au decis însă să investească alte 700 de milioane de euro în extinderea rapidă a rețelei în următorii patru ani, pentru a ține pasul cu dezvoltarea și punerea în circulație a automobilelor electrice. Nu există până în acest moment nicio informație referitoare la extindere care să confirme instalarea de puncte de încărcare în România.

Planurile prevăd creșterea numărului de puncte de încărcare la peste 7.000, cu un total de peste 1000 de stații, adică o creștere de 360%. Extinderea țintește inclusiv dezvoltarea prezenței în zona orașelor, pentru a satisface cererea clienților pentru deplasările din zonele urbane și periurbane. Una dintre direcțiile de extindere va fi cea prin care vor fi mărite actualele stații, acolo unde s-a constatat că există o cerere foarte mare. De asemenea, noile stații vor avea încă de la început un număr mai mare de puncte de încărcare, între 6 și 12.

Stațiile Ionity folosesc standardul european CCS pentru încărcare, iar cele de mare putere, de până la 350 kW, permit încărcarea bateriilor de 800 de volți, folosite de unele dintre mașinile companiilor fondatoare.

„Observăm o creștere clară a electromobilității și a infrastructurii de încărcare de performanță. La Porsche, 50% din mașinile livrate până în 2025 vor fi parțial sau complet electrice, și 80% până la sfârșitul deceniului. Prin investiția în parteneriatul Ionity, trimitem un semnal important clienților care le ridică confortul și liniștea călătoriilor într-un vehicul electric”, spune Oliver Blume, CEO Porsche AG.

VIDEO & FOTO Ford a lansat noua generație a pickup-ului Ranger, cu un nou motor V6 CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Ford a lansat noua generație a pickup-ului Ranger, cu un nou motor V6

Acționarii IONITY au anunțat că în curând se va alătura în structura acționariatului și fondul de investiții Black Rock.

„Intrarea Black Rock ca acționar și angajamentul acționarilor actuali subliniază atractivitatea pentru investitori și confirmă forța strategiei noastre. Încrederea și investițiile tuturor acționarilor vor accelera creșterea IONITY, extinderea rețelei de încărcare de mare putere, în toată Europa și chiar mai mult, decarbonizarea sectorului de mobilitate”, a declarat Michael Hajesch, CEO al Ionity.

Primele 20 de stații IONITY au fost inaugurate în 2017, acestea fiind deschise în Germania, Austria și Norvegia. Între timp, rețeaua a intrat pe aproape toate țările din UE, în special din zona vestică, unde rețeaua de autostrăzi este dezvoltată. Strategia de dezvoltare a fost gândită cu stații amplasate la 120 km una de alta, pentru a oferi siguranță celor care conduc mașini electrice.

Previziunile făcute de reprezentanții IONITY arată că procentul de mașini electrice vândute în Europa, în 2030, va ajunge la 80%, de la 12% cât era la finalul lui 2020.

Rețeaua susține că stațiile sale asigură încărcarea cu 50 kWh a bateriilor mașinilor în 20 de minute, la o stație de 150kW, și în 9 minute, la o stație de 350 kW. Această cantitate de energie este suficientă pentru cel puțin 200 km, în funcție de tipul mașinii de și motorizare. La o stație publică de 50 kW, încărcarea a 50 kWh se face în circa o oră, iar la o priză casnică de 2,3 kW, în 22 de ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
ionity
statii incarcare electrica
statii incarcare masini electrice
harta ionity