Șapte companii s-au înscris la licitațiile din prima etapă a programului de modernizare a 47 stații de cale ferată

Șapte companii s-au înscris la licitațiile din prima etapă a programului de modernizare a 47 stații de cale ferată
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 sep 2019

Compania Națională de Căi Ferate CFR a anunțat vineri că șapte companii românești de specialitate au depus oferte în cadrul licitațiilor publice, organizate de companie, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de stații de cale ferată, incluse în programul ”Modernizarea a 47 de stații de cale ferată”, parte integrantă a Programului Operațional Infrastructură Mare, iar valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

”Procedurile de licitații organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galați și Constanța pentru cele 24 de stații de cale ferată - Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someș, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiași, Roșiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comănești, Făurei, Tecuci, Mărășești, Mangalia, Neptun (Hc), Costinești Tabără și Ciulnița -, aflate pe raza județelor Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galați, Vrancea, Constanța și Călărași se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice”, arată CFR într-un comunicat.

Ofertele depuse în cadrul procedurilor de licitații organizate de sucursalele regionale de cale ferată București și Iași pentru cele 12 de stații de cale ferată - Târgoviște, Ploiești Vest, Sinaia, Bușteni, Videle, Titu, Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (Oraș) - aflate pe raza județelor Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Iași și Suceava, au fost evaluate din punct de vedere tehnic, în prezent fiind în evaluare ofertele financiare, scrie News.ro.

Volkswagen și Porsche, rechemare pentru sute de mii de mașini și mai multe modele din cauza unor probleme ale airbagurilor CITEȘTE ȘI Volkswagen și Porsche, rechemare pentru sute de mii de mașini și mai multe modele din cauza unor probleme ale airbagurilor

Sucursala Regională CF Brașov a finalizat procedura de licitație publică și a încheiat contractul, în valoare de 2,67 milioane lei, cu societatea Consis Proiect SRL București, care va elabora opt studii de fezabilitate pentru stațiile Miercurea Ciuc, Făgăraș, Sebeș Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuș, Războieni aflate pe raza județelor Harghita, Brașov, Alba, Mureș.

Pentru stațiile Băile Herculane, Petroșani, Orșova, aflate pe raza județelor Caraș-Severin și Hunedoara, Sucursala Regională CF Timișoara a relansat, în data de 12 septembrie, procedura de licitație publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, la prima procedură nefiind depusă nicio ofertă din patea agenților economici de specialitate.

”Studiile de fezabilitate pentru cele 47 de stații, incluse de CFR SA în noul program de modernizare a stațiilor de cale ferată, au ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spațiu modern, adaptat cerințelor pieței și nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor și asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilație și încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicații și de informare a publicului călător; înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice și refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranță în stații, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilități, balustrare, garduri de siguranță între liniile din stații etc”, precizează CFR.

Proiectul privind modernizarea a 47 de stații de cale ferată, parte integrantă a Programului Operațional Infrastructură Mare, este inclus în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile, și a fost lansat începând cu luna Mai, de cele 8 sucursale regionale de cale ferată – București, Craiova, Timișoara, Cluj, Iași, Brașov, Galați și Constanța.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
gara