Sindicaliștii de la metrou spun că sunt îndeplinite condițiile declanșării conflictului colectiv de muncă: Se poate ajunge la greva generală

Sindicaliștii de la metrou spun că sunt îndeplinite condițiile declanșării conflictului colectiv de muncă: Se poate ajunge la greva generală
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iun 2023

Activitatea la metroul bucureștean este blocată parțial și sunt îndeplinite condițiile declanșării conflictului colectiv de muncă, fapt ce poate conduce până la greva de avertisment și chiar la greva generală, avertizează USLM.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Astăzi, la nivelul metroului bucureștean, situația este încordată, iar activitatea este blocată parțial. În primul rând din cauza faptului că de o bună perioadă de timp furnizorul de mentenanță al trenurilor de metrou și (ne)furnizorul trenurilor pentru magistrala V Drumul Taberei - Eroilor nu asigură trenuri suficiente pentru programul de circulație stabilit. De aici disconfortul creat călătorilor. Situația se poate agrava, în sensul că activitatea se poate bloca total, cauza fiind blocarea negocierilor colective de muncă", se spune în comunicat.

Skoda renunță definitiv la Fabia Combi CITEȘTE ȘI Skoda renunță definitiv la Fabia Combi

USLM atrage atenția că, în acest moment, sunt îndeplinite condițiile declanșării conflictului colectiv de muncă la nivel de Metrorex, fapt ce poate conduce, urmând toți pașii legali, până la greva de avertisment și chiar la greva generală, scrie Agerpres.

"Salariații Metrorex solicită să le fie acordat respectul cuvenit pentru munca pe care o depun pentru a transporta zilnic peste 430.000 de călători, rapid, confortabil și mai ales în siguranță. De aceea, membrii USLM nu pot accepta ca, pentru munca depusă în condițiile specifice metroului, o muncă având un caracter unic la nivel național, să le fie afectate drepturile ce li se cuvin pentru munca prestată și mai ales menținerea nivelului de trai, pentru faptul că își pierd sănătatea în subteranul Capitalei. Vom comunica presei și prin intermediul acesteia călătorilor evoluția situației conflictuale apărută la Metrorex", se mai arată în documentul citat.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
greva