Veniturile proprii ale CFR Călători au crescut cu 7% în 2016, la 1,12 mld. lei, iar profitul a urcat la 1,2 mil. lei

Veniturile proprii ale CFR Călători au crescut cu 7% în 2016, la 1,12 mld. lei, iar profitul a urcat la 1,2 mil. lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2017

CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creștere cu 7% față de 2015, și cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate, de 38 de ori mai mare decât cel din anul precedent, potrivit rezultatelor preliminate trimise la solicitarea News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Compania, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, estimase un nivel al profitului net de 1,2 milioane lei încă de la începutul lui 2016, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Guvern în luna aprilie a anului trecut.

Numărul de pasageri transportați a scăzut în 2016 cu 3,7% față de anul precedent, de la 54,9 milioane la 52,89 milioane. Totodată, compania a reușit să-și reducă arieratele, potrivit reprezentanților CFR Călători.

"Anul 2015 a fost încheiat cu arierate în sumă de 208,4 milioane lei, iar la data de 31 decembrie 2016 se estimează arierate în valoare de 178,5 milioane lei”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea News.ro.

Cifra de afaceri aferent ă anului trecut este în curs de calculare, potrivit reprezentanților companiei.

Vânzările de autoturisme noi Dacia la nivel mondial au crescut cu 6,1% în 2016, la un nivel record de 542.542 unități CITEȘTE ȘI Vânzările de autoturisme noi Dacia la nivel mondial au crescut cu 6,1% în 2016, la un nivel record de 542.542 unități

Bugetul operatorului feroviar pe 2016 prevedea venituri totale de 2,23 miliarde lei, în creștere cu 5,7% față de anul anterior, din care 1,2 miliarde lei reprezintă subvenții de la stat.

În decembrie 2015 a fost semnat acordul între reprezentanții federațiilor sindicale și CFR Călători, care prevedea acordarea unor drepturi salariale începând cu 1 decembrie 2015, respectiv majorarea salariului cu 10%.

Pentru investiții era prevăzut un buget de 76,9 milioane de lei, sumele fiind folosite în special pentru achiziționarea de rame electrice sau trenuri electrice noi, de vagoane și locomotive. CFR Călători a solicitat compensații pentru asigurarea pachetului social, care reprezintă o formă de subvenție din partea statului, în valoare de 1,44 miliarde lei.

Investițiile făcute în 2016, realizate din fonduri proprii, au vizat modernizarea a 15 vagoane, potrivit informațiilor transmise pentru News.ro în luna decembrie a anului trecut.

În plus, compania a finanțat reparații pentru 431 vagoane de călători și pentru 29 de locomotive Săgeata Albastră, alte 10 unități fiind încă în reparații. În 2016, CFR Călători a introdus în circulație trenuri spre Kiev (din 1 aprilie 2016) și spre Salonic (în sezonul estival).

Pasagerii vor putea și în acest an să călătorească în afara țării, zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena, cu prețuri începând de la 39 euro pe sens, și către Budapesta, cu prețuri de la 29 euro pe sens, iar în sezonul estival către Sofia și Salonic.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori