VIDEO Mii de zboruri anulate în SUA

VIDEO Mii de zboruri anulate în SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 ian 2022

Mii de zboruri au fost anulate sâmbătă în Statele Unite, în așteptarea unei violente furtuni de iarnă care va afecta, potrivit prognozelor, estul țării, însoțită de căderi de zăpadă și de rafale puternice de vânt, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit meteorologilor, regiunea New England, dar și alte zone din nord-estul SUA, cum ar fi cea a metropolei New York, vor fi cele mai afectate de intemperii, arată Agerpres.

Plugurile de zăpadă și utilajele de aruncat sare sunt pregătite în orașe precum New York-ul, al cărui primar, Eric Adams, a avertizat pe Twitter că în metropolă stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 de centimetri.

Investitorii străini pariază pe România CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

Circa 3.400 de zboruri au fost deja anulate pentru ziua de sâmbătă, potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightAware.

Vineri, peste 1.450 de zboruri fuseseră anulate.

Serviciul Național de Meteorologie (NWS) a indicat într-o avertizare că furtuna va aduce condiții de viscol ce vor face călătoriile "aproape imposibile" în unele zone de pe coastele regiunilor Mid-Atlantic și New England, în condițiile în care se așteaptă ca stratul de zăpadă să depășească în anumite locuri 30 de centimetri.

Guvernatorii statelor New York și New Jersey precum și primărița orașului Boston, Michelle Wu, au declarat starea de urgență.

"Mergeți acasă în seara asta, stați acasă în weekend și evitați deplasările inutile", a afirmat guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, într-un comunicat.

Furtuna, așteptată să se întețească rapid în următoarele 24 de ore, va aduce temperaturi extrem de scăzute, potrivit NWS

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
furtuna