VIDEO Tarom a început curățenia. A adus prima nouă aeronavă ATR

VIDEO Tarom a început curățenia. A adus prima nouă aeronavă ATR
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 feb 2020

Tarom a recepționat prima aeronavă din seria celor 9 de tip ATR 72-600, în prezent fiind singura companie aeriană din România care cuprinde în flotă aeronave de acest tip, cu această configurație.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a anunțat recent că transportatorul aerian național Tarom și-a scos la vânzare toate cele 9 aparate tip ATR din portofoliu, sperând să obțină cel puțin 32,2 milioane dolari din vânzarea acestora. Compania intenționează să înlocuiască aceste aparate.

Telekom Romania revine pe creștere în 2019. Veniturile au avansat la 980 milioane de euro, iar profitul brut operațional a urcat la 178 milioane de euro CITEȘTE ȘI Telekom Romania revine pe creștere în 2019. Veniturile au avansat la 980 milioane de euro, iar profitul brut operațional a urcat la 178 milioane de euro

Aeronava are o capacitate de transport crescută față de aeronavele ATR existente în flota TAROM, poate transporta până la 72 de pasageri, pe o distanță maximă de aproximativ 1.500 kilometri, și este menită să deservească piața internă și regională.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a anunțat recent că managementul companiei Tarom a semnat contractul de leasing pentru achiziția a nouă avioane noi - ATR 72-600, cu 72 de locuri, care vor fi folosite pentru zboruri regionale (interne și externe) și vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă.

Cu o capacitate de 72 de locuri, aeronavele sunt achiziționate în leasing operațional pe o perioadă de 10 ani.

În prezent, flota de avioane ATR deținută de Tarom are peste 19 ani vechime.

Compania, înființată în 1954, a primit recent un ajutor de la Guvern, dar care poate fi neconstituțional.

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
atr 72-600