VIDEO Stellantis, al patrulea constructor auto din lume, a început să fie tranzacționat pe bursă

VIDEO Stellantis, al patrulea constructor auto din lume, a început să fie tranzacționat pe bursă
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 ian 2021

Fuziunea dintre PSA Group și Fiat Chrysler a intrat în vigoare sâmbătă, 16 ianuarie, iar acțiunile companiei au început să fie tranzacționate luni, 18 ianuarie, pe bursa din Paris, unde istoricul prețurilor a fost ajustat corespunzător.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acțiunile noii companii auto Stellantis au început să fie tranzacționate pe bursa Euronext din Paris în această dimineață, când a avut loc și ceremonia de listare. În fapt, acțiunile STLA le-au înlocuit pe cele al FCA, ca urmare a schimbării denumirii companiei. Președintele Stellantis, John Elkan, membru al familiei Agnelli, cel mai mare acționar al companiei, a deschis oficial ședința de tranzacționare.

Fuziunea dintre Peugeot SA și Fiat Chrysler Automobiles NV a intrat în vigoare sâmbătă, 16 ianuarie, la ora 0.00, conform acordului semnat de cele două companii și documentelor aprobate de acționari în adunările generale. Tot astăzi, acțiunile au început să fie tranzacționate și pe bursa din Milano. Mâine este ziua în care acțiunile Stellantis NV vor putea fi cumpărate și la New York, bursa fiind închisă astăzi.

VIDEO Trei filme care definesc viitorul Dacia și noul Bigster Concept. Nou director de design al mărcii Dacia. „Cu această nouă mașină am încălcat câteva reguli!” CITEȘTE ȘI VIDEO Trei filme care definesc viitorul Dacia și noul Bigster Concept. Nou director de design al mărcii Dacia. „Cu această nouă mașină am încălcat câteva reguli!”

Prețul acțiunilor a crescut în primele ore de tranzacționare, fiind în creștere și volumul acțiunilor tranzacționate. Vineri, în ultima zi de existență a acțiunilor FCA, prețul acestora a fost ajustat cu 1,742, pentru a respecta raportul convenit prin acordul de fuziune. Prețul ajustat al acțiunilor, pe 15 ianuarie, era de 12,57 euro. Luni, la deschiderea bursei, prețul a crescut ușor, la 13,4 euro per acțiune, pe ambele burse, din Paris și Milano.

Potrivit descrierii, compania Stellantis NV are ca obiect de activitate vânzarea de automobile de pasageri și de vehicule comerciale ușoare, sub 14 mărci auto: Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, Fiat, Peugeot, Citroën, Opel, Vauxhall, Fiat Professional, Jeep, Lancia, Ram și SRT, vânzare de vehicule de lux sub mărcile Maserati și DS Automobiles, vânzarea de echipamente auto (sisteme interioare, scaune auto, elemente exterioare, sisteme de control al emisiilor) și altele (servicii financiare de achiziție sau leasing, servicii post-vânzare etc.).

Potrivit cifrelor de vânzări din 2019, Stellantis este a patra companie auto din lume, după VW AG, Toyota și General Motors.

viewscnt
Afla mai multe despre
stellantis
psa group
fuziune psa fca
fuziune psa fiat
carlos tavares
donfeng actiuni psa