Volkswagen mută producția modelului Passat la fabrica Skoda din Cehia

Volkswagen mută producția modelului Passat la fabrica Skoda din Cehia
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2018

Volkswagen AG ar putea muta producția modelului Passat la fabrica Skoda din Cehia, în condițiile în care cel mai mare producător auto global își accelerează investițiile în mașini cu emisii zero, transmite Automotive News Europe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producția modelului Passat va fi mutată la uzina Skoda din Kvasiny, unde se fabrică și modelul Skoda Superb, a anunțat publicația germană Handelsblatt, citând surse din interiorul companiei, scrie Agerpres.

Pe piața europeană, vânzările Passat au scăzut cu 5,6%, la 127.325 unități, în primele nouă luni din acest an.

EXCLUSIV Firma sindicaliștilor de la metrou poate primi despăgubiri de peste 2 milioane lei de la Metrorex pentru spațiile comerciale din stații. Pregătiri de grevă generală CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Firma sindicaliștilor de la metrou poate primi despăgubiri de peste 2 milioane lei de la Metrorex pentru spațiile comerciale din stații. Pregătiri de grevă generală

De asemenea, VW vrea să construiască a treia fabrică Skoda din Europa, întrucât cele două unități din Cehia funcționează la capacitate maximă, printre posibilele locații fiind Bulgaria și Turcia.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
passat
skoda