Volvo trece de la fuziunea cu Geely, la listarea pe bursă

Volvo trece de la fuziunea cu Geely, la listarea pe bursă
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 mai 2021

Volvo Cars, compania suedeză deținută integral de Geely Holding, ia în calcul o listare la bursa din Stockholm, după ce ideea de fuziune cu compania-mamă din China a fost abandonată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volvo Cars a anunțat că board-ul companiei a decis să evalueze posibilitatea unei oferte publice inițiale (IPO) pe bursa Nasdaq din Stockholm „în acest an”. O decizie finală va fi luată în funcție de condițiile de piață. „Nu există o certitudine că o listare avea loc”, se mai arată în anunțul constructorului suedez. Cu aceeași ocazie, a fost decisă prelungirea CEO-ului Hakan Samuelsson până în 2022.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

După cum se precizează în anunțul oficial, „o listare potențială poate fi pasul următor al călătoriei Volvo Cars pe piața de capital și ar putea permite unor noi acționari să participe la viitorul Volvo Cars”.

„Am susținut transformarea și creșterea Volvo Cars pentru ultimii 10 ani, permițând companiei să devină cu adevărat un bradn premium cu o profitabilitate îmbunătățită”, a declarat Eric Li, președintel al Zhejiang Geely Holding. „Dacă privim înainte, Volvo Cars este bine poziționată în speical pentru a livra o creștere continuă și să valorifice potențialul deplin al electrificării și să ofere funcții de conducere autonomă sigure. În cazul unei potențiale listări, Geely Holding ar rămâne un acționar majoritar”, a mai spus Li.

FOTO Mercedes-Benz EQT Concept, prototipul viitorului T-Class electric și vărul mai bogat al lui Renault Kangoo CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes-Benz EQT Concept, prototipul viitorului T-Class electric și vărul mai bogat al lui Renault Kangoo

La începutul acestui an, reprezentanții Geely au confirmat că se analizează posibilitatea ca Volvo Cars să fuzioneze cu Geely, pentru a-și coordona mai bine investițiile.

CEO-ul Hakan Samuelsson a precizat și el că o listare „ar crea o oportunitate pentru investitorii globali să participe în călătoria noastră pentru a deveni lider în segmentul cu creștere rapidă al vehiculelor premium și inteligente, care continuă să ofere ceea ce clienții așteaptă de la marca Volvo”.

Compania chineză Geely a plătit 1,8 miliarde dolari celor de la Ford pentru marca Volvo, în 2010. Analiștii apreciau la începutul anului că Volvo ar putea fi evaluată în acest moment la circa 9 - 10 miliarde euro.

Volvo a anunțat anterior că și-a fixat ca termen anul 2030 pentru a deveni o marcă exclusiv electrică.

viewscnt
Afla mai multe despre
volvo ipo
listare volvo
volvo bursa