Alum Tulcea și-ar putea vinde mina de bauxită din Africa

Alum Tulcea și-ar putea vinde mina de bauxită din Africa
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 iun 2023

Consiliul de Administrație al combinatului Alum Tulcea, companie controlată de Alro Slatina și cu producția oprită aproape în totalitate încă din vara trecută, propune acționarilor demararea negocierilor în vederea vânzării minei de bauxită deținute în statul african Sierra Leone, după ce a primit recent o ofertă nesolicitată de cumpărare în acest sens din partea unui potențial achizitor neprecizat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mina se întinde pe o suprafata de 322 kmp în sudul țării și, la momentul achiziției de către Alum, în 2011, avea o bază de resurse de aproximativ 20 milioane tone de bauxită, producând aproape 1,2 milioane tone pe an. Activul este operat prin subsidiara Sierra Mineral Holdings 1 LTD (SMHL).

GALERIE FOTO Regele Charles, primit cu aplauze în satul Viscri, în ultima zi a vizitei sale în România. Ce cadouri a primit de la localnici CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Regele Charles, primit cu aplauze în satul Viscri, în ultima zi a vizitei sale în România. Ce cadouri a primit de la localnici

″În acest moment, având în vedere că activitatea operațională de la Alum este oprită aproape în totalitate, SMHL nu mai furnizează niciun fel de materii prime către Alum și are dificultăți serioase în a găsi cumpărători ai bauxitei produse. (…) deținerea (…) nu mai justifică scopurile pentru care a fost achiziționată, respectiv realizarea unor sinergii și a integrării în lanțul de producție Alro. Din acest punct de vedere, managementul executiv și Consiliul de Administrație apreciază că, la momentul când Alum își va relua întreaga activitate operațională, acesta va fi capabil să achiziționeze cantitățile necesare de bauxită de pe piața internațională, la o calitate superioară, asociată cu un risc mai mic și la prețuri competitive. De asemenea, managementul apreciază că, având în vedere situația financiară a Alum, este imposibilă susținerea financiară a SMHL, întrucât nu există perspective clare asupra perioadei în care situația se va redresa″, se arată în documentul de fundamentare a propunerii de vânzare.

Potrivit sursei citate, prețul va fi negociat pornind de la raportul de evaluare a activului, în starea actuală, fără garanții de performanță. Cumpărătorul va trebui să preia toate obligațiile existente la momentul transferului de proprietate sau născute ulterior sau constatate ulterior, inclusiv datoriile către Guvernul din Sierra Leone, către terți și pe cele intragrup, precum și obligațiile de mediu.

Elon Musk a renunțat oficial la șefia Twitter. Cine îl înlocuiește CITEȘTE ȘI Elon Musk a renunțat oficial la șefia Twitter. Cine îl înlocuiește

Printre argumentele de vânzare enumerate de CA-ul Alum se numără epuizarea accelerată a rezervelor de bauxită de calitate superioară, scăderea graduală a calității bauxitei livrate, interesul scăzut al jucătorilor de pe piață în cumpărarea bauxitei din această sursă, dificultăți logistice datorate infrastructurii locale de transport și portuare, lipsa de resurse financiare pentru efectuarea explorărilor în vederea identificării de resurse sigure pentru exploatarea imediată și viitoare, necesitatea unor investiții viitoare semnificative în vederea continuării activității în condiții de eficiență comercială, acumularea de datorii semnificative față de furnizori externi, către guvernul din Sierra Leone, cât și față de companiile din grup, creșterea accelerată a riscului de insolvență și lipsa apetitului de finanțare a activităților de minerit de către instituțiile bancare regionale sau internaționale, cauzată de circumstanțele comerciale și de riscurile asociate regiunii.

Oprirea producției de la 1 august 2022 a făcut ca veniturile totale ale Alum SA să scadă cu o treime anul trecut, la 587,4 milioane lei, pierderile crescând de peste 4 ori, de la 29,49 la 123,5 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
alum tulcea
alum alro
alum mină bauxită sierra leone