Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 195.000 lei furnizorii de energie, pentru "facturi defectuoase", în întreaga țară

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 195.000 lei furnizorii de energie, pentru "facturi defectuoase", în întreaga țară

Foto: Inquam Photos / George Călin

Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2022

Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a anunțat luni că a finalizat alte 22 de acțiuni de control la companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale către consumatorii casnici. Au fost aplicate amenzi de 195.000 lei furnizorilor de energie, pentru "facturi defectuoase", în întreaga țară, arată Ministerul Economiei, fără a preciza despre ce companii este vorba.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflat sub directa coordonare a președintelui Mihai Culeafă și a directorului general Paul Anghel, a finalizat alte 22 de acțiuni de control la companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale către consumatorii casnici. Ca atare, comisarii ANPC au aplicat alte 10 amenzi contravenționale în valoare de 195.000 lei, la care s-a adăugat și măsura recalculării tuturor  facturilor care nu respectă prevederile legii”, a informat Ministerul Economiei, în subordinea căruia se afă ANPC.

Primăria Bârlad: Facturile la utilități au îngenuncheat bugetul orașului. O școală a primit o factură de 270.000 de lei pe o singură lună CITEȘTE ȘI Primăria Bârlad: Facturile la utilități au îngenuncheat bugetul orașului. O școală a primit o factură de 270.000 de lei pe o singură lună

Dintre cele mai importante abateri constatate în timpul verificărilor, au fost:

● nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021;

● furnizarea de energie electrică, fără licență;

● nerespectarea termenului de facturare și facturarea coasată pe două luni;

● informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea;

● contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate;

● practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022. 

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate. 

Aceștia sunt invitați  să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancp
energie
amenzi