Comănescu vrea încă 12 mil. dolari de la BCR, după ce GSP a câștigat un contract de foraj offshore în Tunisia

Comănescu vrea încă 12 mil. dolari de la BCR, după ce GSP a câștigat un contract de foraj offshore în Tunisia
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 30 aug 2016

Compania de foraj petrolier maritim Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, vrea să împrumute 12 milioane de dolari de la BCR, după ce, luna trecută, a semnat un contract de furnizare de servicii de foraj offshore pe platforma continentală a Tunisiei cu joint-venture-ul Numhyd, controlat în proporții egale de companiile petroliere de stat ale Tunisiei și Algeriei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Operațiunile de foraj din apele teritoriale ale Tunisiei vor fi efectuate de GSP Jupiter, o platformă mobilă de foraj cu patru picioare, de tip cantilever.

În 2011, Grup Servicii Petroliere a contractat de la BCR un credit de 37 milioane dolari, tot după ce obținuse un contract de foraj offshore cu Numhyd. Luna aceasta, AGA de la GSP a aprobat demararea de negocieri pentru modificarea și consolidarea contractului încheiat în 2011, urmărind, printre altele, obținerea unei noi facilități de credit în numerar la termen în valoare de până la 12 milioane dolari.

Un restaurant din Londra a lansat un meniu în care preparatele sunt descrise 100% prin emoji CITEȘTE ȘI Un restaurant din Londra a lansat un meniu în care preparatele sunt descrise 100% prin emoji

Noua facilitate va fi garantată, printre altele, prin cesionarea către bancă a polițelor de asigurare a platformei GSP Jupiter, precum și a veniturilor și creanțelor legate de aceasta. În plus, se va pune ipotecă pe nava de suport pentru foraj GSP Granit. 

Dat fiind că, în 2008, Comănescu a vândut cele trei platforme petroliere deținute de GSP (GSP Jupiter, GSP Saturn și GSP Prometeu) unor societăți înregistrate în Malta și controlate tot de el, pentru garantarea creditului prin intermediul utilajelor respective va fi nevoie și de semnarea unor contracte tripartite între Grup Servicii Petroliere, BCR și companiile din Malta proprietare ale platformelor.

Vânzarea platformelor către firmele înregistrate în Malta a generat și un litigiu între GSP și ANAF, care se judecă în prezent în instanță. Potrivit Codului Fiscal, vânzările de nave sunt scutite de TVA, însă Fiscul îi cere lui Comănescu să plătească TVA pentru tranzacțiile menționate, susținând că platformele petroliere nu pot fi clasificate ca nave.

Diferendul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu a stabilit încă un termen de judecată. Platformele au fost vândute în 2008 societăților malteze contra sumei de 96 milioane dolari.

Cioloș îl va schimba din funcție pe șeful DIPI CITEȘTE ȘI Cioloș îl va schimba din funcție pe șeful DIPI

Luna trecută, GSP a anunțat încheierea unui contract pentru furnizarea de servicii de foraj marin pe platforma continentală a Tunisiei. Contractul a fost semnat cu joint-venture-ul Numhyd, controlat în proporții egale de companiile petroliere de stat ale Tunisiei și Algeriei.

“Noul contract îi permite companiei GSP să își mențină prezența în sudul Mediteranei, aceasta fiind una dintre piețele de mare interes pentru operațiunile pe care compania noastră le desfășoară. În contextul actual, de ușoară revenire a pieței, suntem interesați în primul rând de restabilirea relațiilor contractuale cu foștii parteneri. Cu atât mai mult ne bucură faptul că am câștigat acest nou contract cu Numhyd, după campania de foraj derulată pe platforma continentală a Tunisiei în 2011 și 2012”, declara, la acel moment, Gabriel Comănescu.

În vara anului trecut, Gabriel Comănescu a preluat integral drepturile aferente concesiunii perimetrelor offshore de hidrocarburi din Marea Neagră Muridava și Cobălcescu Est, achiziționând operațiunile din România ale companiei irlandeze Petroceltic, care anterior deținea 70% din drepturile asupra celor 2 perimetre, prin firmele Petromar Resources BV și Petromar Resources SA.

EXCLUSIV KPMG scoate la vânzare rămășițele Astra Asigurări. Posibilii cumpărători sunt și creditori. BCR și Raiffeisen au un rol important CITEȘTE ȘI EXCLUSIV KPMG scoate la vânzare rămășițele Astra Asigurări. Posibilii cumpărători sunt și creditori. BCR și Raiffeisen au un rol important

În ianuarie anul acesta, cele două firme menționate au solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu 2 ani, de la 4 ani și jumătate la 6 ani și jumătate, a primei faze a perioadei de explorare a perimetrelor, iar ANRM a aprobat solicitarea.

Unul dintre motivele solicitării de prelungire a fost acela că platforma de foraj GSP Prometeu, aparținând tot lui Comănescu, prin Grup Servicii Petroliere, singurul contractor de foraj în ape de mică adâncime din Marea Neagră, avea nevoie de modernizare pentru a opera în deplină siguranță.

Grup Servicii Petroliere SA a terminat anul trecut cu pierderi de 185,52 milioane lei, după profitul net de 151,78 milioane lei obținut în 2014, ca urmare a prăbușirii prețurilor la țiței pe piețele internaționale, care a generat renegocieri, reduceri și anulări de contracte de foraj. Cifra de afaceri a companiei s-a redus cu peste 26% în 2015, la circa 936 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
grup servicii petroliere
gsp
gsp offshore
gabriel comanescu
gabriel comanescu anaf
gsp jupiter