Complexul Energetic Hunedoara și-a cerut insolvența, Remus Borza ar putea fi administrator judiciar

Complexul Energetic Hunedoara și-a cerut insolvența, Remus Borza ar putea fi administrator judiciar
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 29 dec 2015

Complexul Energetic Hunedoara a cerut marți, la tribunal, intrarea în insolvență, iar dacă instanța va accepta cererea companiei, administrator judiciar ar putea fi numită firma Euro Insol a lui Remus Borza, care gestionează și insolvența Hidroelectrica, a declarat, pentru Profit.ro, președintele Consiliului de Administrație al Complexului, Aurelian Ghimpău.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al CE Hunedoara după ce, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit la Petroșani cu managementul și cu sindicatele din Complex, anunțând public că "situația financiară a companiei este dezastruoasă și temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment" și cerând conducerii "să înțeleagă că e nevoie să ia măsuri curajoase și să împiedice alunecarea înspre o situație fără remediu".

"Am luat decizia de a cere noi insolvența pentru a proteja averea statului", a declarat Ghimpău. Potrivit acestuia, datoriile totale ale CE Hunedoara, către parteneri comerciali, bănci și bugetele statului, se ridică la 1,2 miliarde lei. Un număr de 18 creditori ai Complexului ceruseră deja intrarea în insolvență a companiei.

Pentru CE Hunedoara, avantajul principal al insolvenței voluntare este acela că acționarul majoritar, statul român prin Ministerul Energiei, va putea numi administratorul judiciar. Ghimpău a mai spus că au fost inițiate deja negocieri cu firma Euro Insol a lui Remus Borza în vederea preluării acestei sarcini, precizând că și unii creditori ai Complexului ar fi de acord cu această numire. Borza este administrator judiciar și la celălalt mare producător de energie controlat de statul român aflat în insolvență, Hidroelectrica.

Președintele CA al Complexului Energetic Hunedoara a mai spus că s-a mai luat decizia revocării din funcție a managerului general al societății, Emil Floruț, după ce Consiliul a respins planul de management pe care Floruț îl trimisese spre aprobare, cu întârziere și prin poștă.

La începutul lunii, în nota de fundamentare a unui proiect de HG privind programul de iarnă în domeniul energetic, Guvernul afirma că CE Hunedoara nu a reușit să-și facă stocurile de cărbune pentru iarnă prognozate de autorități, din lipsă de bani.

Tot la începutul lunii decembrie, Ministerul Mediului a amendat CE Hunedoara cu 588 milioane lei pentru îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră impuse de legislația europeană și românească. Mai mult, Garda de Mediu a dispus suspendarea activității la termocentralele Mintia și Paroșeni pentru neîndeplinirea standardelor de mediu. Complexul a contestat decizia la tribunal.

Pierderile Complexului Energetic Hunedoara ar putea crește cu 15% anul acesta, respectiv de la 352,3 milioane lei în 2014 la 404,5 milioane lei în 2015, potrivit bugetului pe anul în curs al societății, aprobat de Guvern. În octombrie, Ministerul Energiei a anunțat că va transmite Comisiei Europene o notificare privind convertirea ajutorului de salvare de 167 milioane lei acordat de Guvern CE Hunedoara în ajutor de restructurare.

Complexul Energetic Hunedoara este cel mai mare agent economic din Valea Jiului și din județul Hunedoara, fiind totodată singura societate care furnizeză agent termic în municipiul Deva și în orașele din Valea Jiului. Complexul asigură circa 5% din producția de energie electrică a României și are aproximativ 6.500 de angajați.

În plus, în baza unei HG din 2013, o parte din energia necesară pentru echilibrarea sistemului energetic național în situațiile în care apar brusc diferențe mari între producția și consumul de electricitate este achiziționată obligatoriu de Transelectrica de la Complexul Energetic Hunedoara, în regim reglementat. Iarna aceasta, potrivit planurilor Guvernului, necesarul total este de 700 hMW/h, din care 460 hMW/h sunt achizitionați de la CE Hunedoara.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic hunedoara
ce hunedoara
ministerul energiei
remus borza
insolventa