DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse

DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 feb 2021

Instanța de judecată a dispus definitiv intrarea în faliment a combinatului de îngrășăminte chimice Chemgas Holding Slobozia, respingând apelul companiei, ce este parte a grupului Interagro controlat de recent încarceratul om de afaceri Ioan Niculae, iar cu câteva zile înainte, adunarea creditorilor, dominată de ANAF și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a votat pentru a doua oară împotriva propunerii lichidatorului judiciar al companiei de a fi continuată activitatea de producție până la valorificarea activelor societății, prin închirierea acestora, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Pe lângă firma North Chemical Complex, deținută indirect de către Petrică Buduru, care este de mai mulți ani președintele Comitetului Director al Astra Giurgiu, echipa de fotbal de Liga 1 a lui Niculae, mai depuseseră oferte de închiriere a combinatului Maria Trading, parte a grupului omonim de agribusiness deținut de mai mulți oameni de afaceri libanezi, unul dintre cei mai mari deținători de terenuri arabile din România, cu afaceri anuale de peste 270 milioane lei, precum și o firmă înființată în toamna anului trecut, Pravalia Dart SRL.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Potrivit documentelor lichidatorului judiciar analizate de Profit.ro, ofertele au fost de 1,9, 1,85 și 1,6 milioane lei pe lună plus TVA, fără să se precizeze cui a aparținut fiecare. Cu excepția ANAF și AFM, toți ceilalți creditori, dintre care unii fac parte din același grup Interagro, au votat pentru aprobarea ofertei de închiriere depuse de North Chemical Complex. Cele două instituții de stat sunt cei mai mari creditori ai Chemgas, deținând cumulat peste jumătate din totalul creanțelor asupra combinatului, cifrat la peste 435 milioane lei.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

Instalațiile de producție ale combinatului au fost oprite pe 29 octombrie 2020 și "s-au efectuat demersurile pentru încetarea contractelor de muncă ale unui număr de 364 de salariați". Intenția de concediere colectivă a angajaților combinatului fusese transmisă sindicatului din companie și autorităților din 1 octombrie anul trecut, după cum a relatat Profit.ro.

Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021 CITEȘTE ȘI Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021

Combinatul este în faliment din martie anul trecut, potrivit deciziei primei instanțe. În plus, există atât o decizie judecătorească, cât și o hotărâre a adunării creditorilor (din septembrie) cu privire la necontinuarea activității de producție a îngrășămintelor chimice până la valorificarea activelor societății.

Florea Grup – 25 de ani. Pasiunea ne-a adus aici CITEȘTE ȘI Florea Grup – 25 de ani. Pasiunea ne-a adus aici

Lichidatorul judiciar a raportat anterior că "Prin adresa nr. 10641/24.09.2020 a Biroului de Investigații Criminale (BIC) - Poliția Municipiului Slobozia, ne-a fost adusă la cunoștință existența dosarului nr. 1.290/P/2020 având ca obiect infracțiunea de distrugere din culpă și infracțiunea de punere în funcțiune a instalațiilor după ce a fost interzisă funcționarea acestora prin proces-verbal al inspectorilor ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat - n.r.)".

Cum pot fi investițiile în real-estate din orașele universitare accelerator de dezvoltare pentru tineri CITEȘTE ȘI Cum pot fi investițiile în real-estate din orașele universitare accelerator de dezvoltare pentru tineri

Oferta inițială de închiriere a instalațiilor Chemgas înaintată de North Chemical Complex SRL și respinsă de AFM și ANAF în decembrie 2020 prevedea o chirie de 1,2 milioane lei pe lună, sumă care, conform lichidatorului judiciar, ar fi reprezentat aproape dublul costurilor proprii lunare ale Chemgas în ipoteza închirierii activelor, calculate la circa 630.000 lei.

ANPC a amendat Telekom pentru nereguli în ofertele la telefonie mobilă și internet CITEȘTE ȘI ANPC a amendat Telekom pentru nereguli în ofertele la telefonie mobilă și internet

Comparativ, în cazul neînchirierii instalațiilor și menținerii oprite a producției, costurile lunare ale companiei cu conservarea activelor au fost estimate de lichidatorul judiciar la 2,24 milioane lei (dacă activele sunt conservate în scopul lichidării lor), respectiv 3,83 milioane lei (în cazul în care conservarea se face în scopul valorificării).

VIDEO PROFIT TV Vasile Godîncă-Herlea, Impetum Group: Firmele cu datorii au la îndemână mai multe metode de restructurare și trebuie să le acceseze cât mai rapid pentru a nu croniciza boala CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV Vasile Godîncă-Herlea, Impetum Group: Firmele cu datorii au la îndemână mai multe metode de restructurare și trebuie să le acceseze cât mai rapid pentru a nu croniciza boala

Diferența de costuri este dată de necesitatea preîntâmpinării riscurilor tehnologice presupuse de oprirea producției, cu riscuri majore asupra mediului, legate de stocarea materialelor periculose. De exemplu, amoniacul rămas neutilizat în procesul tehnologic trebuie menținut în stare lichidă cu ajutorul a două compresoare electrice care trebuie să rămână obligatoriu în stare de funcțiune. Asta înseamnă costuri cu consumul de energie electrică, pentru care, conform lichidatorului, nu vor mai fi bani în cazul în care activele nu vor fi închiriate în vederea reluării producției.  

New Kopel Car Import, parte a Sixt Group România, a câștigat licitația de livrare a 20 autobuze electrice în Constanța CITEȘTE ȘI New Kopel Car Import, parte a Sixt Group România, a câștigat licitația de livrare a 20 autobuze electrice în Constanța

"(...) se impune să menționăm că această societate (North Chemical Complex – n.r.) are deja încheiat contract de rezervare capacitate și transport gaze naturale cu SNTGN Transgaz SA pentru anul gazier 2020-2021, fiind pregătită să pornească activitatea de producție a îngrășămintelor chimice în cel mai scurt timp posibil, astfel reducându-se considerabil cheltuielile lunare estimate de Chemgas Holding Corporation SRL privind conservarea activelor. Considerăm că acest aspect este foarte important întrucât, pentru anul gazier 2020-2021, termenul pentru rezervarea anuală de capacitate a expirat, motiv pentru care un alt chiriaș ar putea încheia contract cu SNTGN Transgaz SA la prețuri mult mai mari", se arăta într-un memoriu trimis la jumătatea lunii decembrie 2020 de către lichidatorul judiciar către ANAF, prin care a încercat să convingă Fiscul să voteze în favoarea închirierii activelor Chemgas Holding către North Chemical Complex – fără succes.

Ministrul Muncii: Calculul pentru majorarea salariului minim se modifică, va crește cel puțin cu rata inflației CITEȘTE ȘI Ministrul Muncii: Calculul pentru majorarea salariului minim se modifică, va crește cel puțin cu rata inflației

Memoriul poate fi citit integral la finalul articolului.

Potrivit ANRE, în septembrie 2020, North Chemical Complex a fost cel mai mare importator de gaze naturale din România, cu o pondere de 48% din totalul importurilor. Compania care voia să închirieze combinatul Chemgas s-a situat și pe locul 4 în topul furnizorilor de gaze de pe piața cu amănuntul (către clienții finali), cu o cotă de 8,3%, după giganții OMV Petrom, Engie și Romgaz.

Acționarul unic al North Chemical Complex este SCAEP Giurgiu Port, la care 78,64% din capital se află în posesia lui Petrică Buduru, conform datelor termene.ro. Anul trecut, North Chemical Complex, a cărei activitate principală este tradingul de îngrășăminte chimice, a înregistrat un profit net de 2,18 milioane lei, la o cifră de afaceri de peste 92 milioane lei.

TeraPlast a primit acordul de ajutor de stat pentru folii biodegradabile. „Aducem produse românești pe o piață în care 46% din consum provine din import.” CITEȘTE ȘI TeraPlast a primit acordul de ajutor de stat pentru folii biodegradabile. „Aducem produse românești pe o piață în care 46% din consum provine din import.”

Potrivit Agerpres, operatorul sistemului național de transport al gazelor, Transgaz, a întrerupt alimentarea cu gaze a combinatului din Slobozia în dimineața zilei de 7 iulie 2020, după o notificare a Gazprom, din cauza faptului că nominalizările de gaze ale North Chemical Complex, care cumpără gaze pentru Chemgas, erau zero.

Omul de afaceri a arătat, conform sursei citate, că totul a pornit de la o eroare a băncii prin care sunt efectuate plățile către Gazprom, din cauza căreia rușii și-au primit banii cuveniți cu întârziere, adăugând însă că, în opinia sa, clauzele din contractul cu Transgaz sunt abuzive, impunând plata tuturor tarifelor în avans și dispunând oprirea imediată a instalațiilor într-o astfel de situație, cu toate că, pentru evitarea riscurilor de accident, oprirea în siguranță a unui combinat precum Chemgas necesită multe ore.

În plus, combinatul se judecă în continuare pentru aproape 2 milioane dolari cu o persoană fizică ce ar fi facilitat în vara anului trecut încheierea de către Chemgas a unui contract de achiziție de gaze naturale rusești de la offshore-ul cipriot Imex Oil Limited, intermediar al gigantului rus de stat Gazprom, contra unui comision de puțin peste 10% din prețul de cumpărare al gazului.

DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse
DOCUMENT Final de drum pentru Chemgas Holding: faliment definitiv și oprirea producției. Oferte depuse

viewscnt
Afla mai multe despre
chemgas holding oprirea productiei
chemgas holding faliment
chemgas holding consum gaze naturale
ioan niculae interagro
ioan niculae import gaze naturale rusia