Kremlinul: Livrarea de gaze rusești către UE prin Ucraina ar putea continua după finalizarea Nord Stream 2. Kievul a avertizat că gazoductul sporește riscul de război între cele două țări. Rolul României în conflict

Kremlinul: Livrarea de gaze rusești către UE prin Ucraina ar putea continua după finalizarea Nord Stream 2. Kievul a avertizat că gazoductul sporește riscul de război între cele două țări. Rolul României în conflict
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 dec 2018

Rusia ar putea continua să livreze gaze naturale către Europa prin intermediul Ucrainei după finalizarea conductei Nord Stream 2, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de jurnaliști dacă Moscova poate garanta menținerea tranzitului prin conductele magistrale ucrainene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: SUA, dar și destule state europene, în special din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, văd proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom nu ca pe unul comercial, ci ca pe o investiție politică a Rusiei lui Vladimir Putin, menită nu doar să sporească dependența Europei față de gazele rusești, ci mai ales să submineze veniturile bugetare ale regimului pro-euroatlantic al Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict de la anexarea peninsulei Crimea în 2014.

Mai precis, cu cât capacitatea Gazprom de a ocoli sistemul național ucrainean de transport al gazelor în operațiunile sale de export către UE sporește, cu atât poziția financiară a Kievului se vede tot mai slăbită, întrucât încasează tot mai puțini bani din tarifele de tranzit percepute rușilor pentru aceste exporturi. Ucraina încasează anual din tranzitul de gaze rusești între 2 și 3 miliarde de dolari, echivalentul a circa 2%-3% din PIB-ul țării.

Mai este interesant: Cum a anunțat anterior Profit.ro, Nord Stream 2 AG, compania înregistrată în Elveția care implementează proiectul gazoductului omonim, deținută integral de gigantul rus Gazprom și finanțată și de grupurile europene OMV, Engie, Uniper, Shell și Wintershall, implicate în proiect, a cheltuit peste 2 milioane de dolari în 2017 și 2018 pentru a face lobby pe lângă autoritățile de la Washington în favoarea gazoductului.

"Tranzitul poate fi menținut. Președintele Vladimir Putin a spus de mai multe ori asta. El a spus că problema nu e suspendarea tranzitului de gaze prin Ucraina după finalizarea Nord Stream 2. Livrarea de gaze prin Ucraina poate fi menținută, deși totul depinde de partea ucraineană", a arătat Peskov, citat de agenția Tass.

Finalizarea Nord Stream 2 este așteptată pentru finalul lanului viitor, valoarea totală estimată a proiectului fiind de 9,5 miliarde euro.

Industria japoneză de anime a generat anul trecut venituri record de 19,1 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Industria japoneză de anime a generat anul trecut venituri record de 19,1 miliarde de dolari

Anterior, un oficial guvernamental de la Kiev declarase că finalizarea gazoductului Nord Stream, care va dubla volumul de gaze naturale livrate de Rusia direct în Germania, va crește riscul de izbucnire a unui război între cele două state. Declarația a venit și pe fondul noii crize diplomatice create de recentul incident naval dintre Rusia și Ucraina din Marea Azov, în apropiere de Crimea, peninsula anexată de Moscova în 2014 de la Ucraina.

"Finalizarea proiectului ar putea face sistemul de transport de gaze al Ucrainei inutil pentru Europa, reducând importanța strategică a națiunii și facilitând pentru Rusia lansarea unei eventuale invazii. Legătura dintre tranzitul de gaze către Europa și o eventuală agresiune este clară. Infrastructura noastră gazieră acționează ca un zid. Ce se va întâmpla dacă nu vor mai avea nevoie de ea? Ce i-ar mai putea împiedica să ne invadeze?", a declarat ministrul adjunct de Externe de la Kiev, Olena Zerkal, citată de Bloomberg.

Cele două contracte semnate în 2009 de compania de stat ucraineană Naftogaz cu Gazprom, de aprovizionare cu gaze a Ucrainei și de tranzit al gazelor rusești destinate Europei prin sistemul ucrainean de conducte magistrale, vor expira la finalul anului viitor. Reprezentanți ai Moscovei, Kievului și Uniunii Europene vor iniția discuții cu privire la prelungirea acestora în luna ianuarie 2019.

Intrarea la Panteonul din Roma rămâne gratuită CITEȘTE ȘI Intrarea la Panteonul din Roma rămâne gratuită

Luna trecută, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova nu intenționează să stopeze tranzitul de gaze rusești prin Ucraina, însă a avertizat că condițiile contractuale și volumele contractate trebuie să fie stabilite în mod pragmatic, în acord cu situația de pe piața internațională.

România va juca un rol important anul viitor, în calitate de deținătoare a președinției Consiliului Uniunii Europene, în demersurile de revizuire a Directivei UE privind gazele naturale în sensul aplicării integrale a reglementărilor europene unor proiecte de gazoducte care nu se află integral pe teritoriul Uniunii și pornesc din afara acesteia, cum ar fi Nord Stream 2 și TurkStream, dezvoltate de gigantul rus de stat Gazprom, a declarat recent ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

Asta ar însemna că aceste gazoducte ar trebui să respecte, pe tot parcursul lor, regulile europene în materie, cu privire la accesul terților la rețea, ceea ce ar desființa monopolul Gazprom asupra capacității conductelor, la stabilirea tarifelor, la separarea controlului asupra infrastructurii de transport de cel asupra zăcămintelor de producție de gaze și la transparență. 

Presa din China acuză SUA de „huliganism” în urma arestării lui Meng Wanzhou, șefa operațiunilor financiare de la Huawei CITEȘTE ȘI Presa din China acuză SUA de „huliganism” în urma arestării lui Meng Wanzhou, șefa operațiunilor financiare de la Huawei

"Statele Unite împărtășesc îngrijorările larg răspândite la nivelul UE cu privire la proiectele de gazoducte Nord Stream 2 și TurkStream ale Gazprom. Suntem de acord cu mulți dintre partenerii noștri europeni cu privire la faptul că aceste proiecte vor reîntări dominația Rusiei pe piața europeană a gazelor naturale și vor reduce oportunitățile de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie", a spus Klemm.

Potrivit acestuia, construcția conductei Nord Stream 2 va concentra peste 70% din livrările Gazprom către UE pe o singură rută de transport, ceea ce va spori semnificativ vulnerabilitatea Europei în cazul apariției unor probleme în aprovizionare.

"După cum am mai declarat, SUA nu consideră proiectele Nord Stream 2 și TurkStream ca fiind proiecte cu beneficii comerciale și de mediu, ci proiecte politice. România va juca un rol important în calitate de viitoare deținătoare a președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care o va prelua în ianuarie anul viitor. În sectorul energetic, SUA sprijină demersurile României de revizuire a Directivei UE a gazelor naturale, care ar urma să aplice măsurile prevăzute de al treilea Pachet energetic al UE întregului proiect de gazoduct Nord Stream 2, atât componentei offshore a acestuia, cât și celei onshore. SUA sprijină tototdată demersurile României de creare a unei piețe deschise și competitive a energiei, care va permite funcționarea eficientă a producției și transportului de energie și a sistemului de prețuri al acesteia, încurajând totodată investițiile", a mai menționat ambasadorul american.

Amenințare cu bombă la Birourile CNN din New York, angajații au fost evacuați; poliția a făcut verificări CITEȘTE ȘI Amenințare cu bombă la Birourile CNN din New York, angajații au fost evacuați; poliția a făcut verificări

Klemm a arătat că implementarea deplină a regulilor europene privind liberalizarea pieței de energie, și în special a celui de-al treilea Pachet energetic, vor asigura funcționarea optimă a pieței europene a energiei și vor garanta faptul că toate companiile vor juca după regulile economiei de piață.

"Neaplicarea Directivei UE a gazelor naturale unor proiecte precum Nord Stream 2 subminează obiective fundamentale cu privire la liberalizarea pieței și la diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. Sub președinția românească a Consiliului UE, sperăm ca securitatea energetică a Europei va fi întărită", a conchis Hans Klemm.

Facebook testează vânzările prin intermediul transmisiunilor video directe CITEȘTE ȘI Facebook testează vânzările prin intermediul transmisiunilor video directe

Nord Stream 2 AG, compania înregistrată în Elveția care implementează proiectul gazoductului omonim, deținută integral de gigantul rus Gazprom și finanțată și de grupurile europene OMV, Engie, Uniper, Shell și Wintershall, implicate în proiect, a cheltuit peste 2 milioane de dolari în 2017 și 2018 pentru a face lobby pe lângă autoritățile de la Washington în favoarea gazoductului.

Statele Unite încă ar putea să impună sancțiuni legate de construcția gazoductului Nord Stream 2, care ar aduce gazul rusesc direct în Germania pe sub Marea Baltică, a declarat recent, la Varșovia, secretarul american pentru Energie, Rick Perry. Ulterior, la Budapesta, Perry a cerut Ungariei și țărilor vecine să respingă gazoductele rusești, care, în opinia autorităților de la Washington, sunt folosite pentru a consolida influența Moscovei asupra Europei Centrale și de Est.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
ucraina
conflict
crimea
gazprom
naftogaz
nord stream 2
gaze naturale rusia
rusia ue gaze naturale