OMV Petrom va avea un nou director financiar: Stefan Waldner, fostul CFO al OMV Ofisi Turcia

OMV Petrom va avea un nou director financiar: Stefan Waldner, fostul CFO al OMV Ofisi Turcia
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 25 apr 2017

OMV Petrom va avea un nou director financiar și, implicit, un nou membru în Directoratului OMV Petrom și în Director Financiar. Stefan Waldner, fostul CFO OMV Petrol Ofisi, filiala din Turcia a grupului OMV, vândută recent către Vitol, îl va înlocui începând cu 1 iulie 2017, pe Andreas Matje, care, susține OMV, a renunțat la funcție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui comunicat al companiei, Andreas Matje se va reîntoarce la sediul central al OMV, la Viena.

“În conformitate cu prevederile art. 18.11 din Actul Constitutiv al OMV Petrom, Stefan Waldner a fost numit membru al Directoratului, începând cu data de 1 iulie 2017, pentru perioada rămasă din mandatul lui Andreas Matje, respectiv pana la data de 17 aprilie 2019.”, se precizează în comunicat.

Până la această dată, Andreas Matje și Stefan Waldner vor lucra împreună pentru a asigura o bună tranziție, sprijinind, totodată, echipa financiară a OMV Petrom.

Stefan Waldner este născut în 1977 în Austria, deține o diplomă de master în științe sociale și economice acordată de Universitatea de Științe Economice și Administrare a Afacerilor din Viena și în management internațional acordată de Community of European Management Schools (CEMS).

Și-a început cariera activând în consultanta de management și investment banking, a condus funcția de Dezvoltare Corporativa și Fuziuni și Achiziții a Grupului OMV, iar din 2014 ocupa funcția de Director Financiar al OMV Petrol Ofisi AS din Turcia.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
omv petrom
ofisi