Prețurile petrolului, în creștere

Prețurile petrolului, în creștere
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 aug 2020

Prețurile petrolului au crescut miercuri la cele mai ridicat niveluri atinse de la începutul lunii martie, după o scădere mare a stocurilor în Statele Unite și deprecierea dolarului, dar investitorii continuă să fie îngrijorați de impactul creșterii cazurilor de infecții cu noul coronavirus asupra perspectivei cererii, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prețul petrolului Brent a urcat cu 1,6%, la 45,13 dolari pe baril. Cotația petrolului american West Texas Intermediate a avansat cu 1,1%, la 42,14 dolari pe baril, scrie News.ro.

VIDEO&FOTO Samsung a prezentat seria Galaxy Note 20 CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Samsung a prezentat seria Galaxy Note 20

Ambele contracte au crescut pe parcursul ședinței de tranzacționare cu peste 4%.

Stocurile de petrol din SUA au scăzut cu 7,4 milioane de bri, săptămâna trecută, potrivit datelor Administrației pentru Informații în Domeniul Energiei. Analiștii anticipau că stocurile de petrol vor scădea cu 3 milioane de barili.

Cotațiile au fost susținute și de deprecierea dolarului, care face ca petrolul să fie mai ieftin pentru deținătorii de alte valute.

Între factorii care au mai susținut prețurile petrolului sunt progresul negocierilor dintre Casa Albă șși democrații din Congres pentru un nou program de ajutoare economice, creșterea comenzilor primite de fabricile americane și revenirea la o creștere modestă a activităților de afaceri din zona euro, în luna iulie.

Investitorii continuă să fie însă îngrijorați de creșterea numărului  de cazuri de Covid-19. Numărul deceselor provocate de această boală a depășit miercuri nivelul de 700.000, cele mai multe morți având loc în SUA, Brazilia, India și Mexic.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret