Producătorul suedez de baterii litiu-ion Northvolt este în discuții pentru a obține o finanțare de peste 5 miliarde de dolari, pentru a-și atinge obiectivul de a deveni cel mai mare producător de baterii din Europa, a informat Financial Times.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Compania negociază cu o serie de bănci pentru a atrage această sumă și s-ar putea ajunge la un acord în acest an, a spus FT, citând persoane care au cunoștință de această problemă, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI CEO-ul Apple, Tim Cook, laudă inovațiile din ChinaNorthvolt a strâns până acum miliarde de dolari prin emiterea de obligațiuni pentru a-și finanța investițiile în fabrică, inclusiv 1,1 miliarde de dolari în titluei convertibile, anul trecut, care au ajutat-o să își crească producția la gigafabrica sa din Skelleftea, Suedia.
Reuters a relatat luna trecută că Northvolt este aproape de a angaja bănci pentru o ofertă publică inițială (IPO) în Europa sau New York, care ar putea evalua compania la peste 20 de miliarde de dolari.
Northvolt a refuzat să comenteze.