Senatul a redus procentul obligatoriu de vânzare angro de gaze pe bursă de la 70% la 50% și a renunțat la monopolul OPCOM

Senatul a redus procentul obligatoriu de vânzare angro de gaze pe bursă de la 70% la 50% și a renunțat la monopolul OPCOM
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 23 mai 2018

Senatul a modificat Legea energiei și gazelor naturale prin instituirea unui procent obligatoriu anual de vânzare angro de gaze naturale pe piețele centralizate de profil de 50%, față de 70%, cât voia Camera Deputaților. În plus, senatorii au renunțat la ideea comisiei de Industrii a Camerei de a conferi OPCOM, companie controlată de Transelectrica, statutul de operator unic al piețelor centralizate de gaze naturale, în condițiile în care, în prezent, toate tranzacțiile cu gaze încheiate prin licitații deschise au loc la Bursa Română de Mărfuri. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În toamna anului trecut, Comisia de industrii a Camerei Deputaților, condusă de social-democratul Iulian Iancu, introducea ca amendament la Legea Energiei, în raportul de adoptare a OUG nr. 64/2016 a Guvernului Cioloș privind liberalizarea pieței de gaze pentru consumatorii casnici, obligația pentru toți participanții la piața de gaze ca minimum 70% din cantitatea totală de gaze vândută într-un an să fie vândută prin contracte încheiate pe piețele centralizate administrate de OPCOM.

Comisia Europeană, dar și Guvernul, s-au opus acestor măsuri, în special instituirii monopolului OPCOM asupra operării piețelor centralizate de gaze. În consecință, a rămas ca deputații din comisia de Industrii să elaboreze un nou raport de adoptare a OUG nr. 64/2016, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.

„Deadpool 2”, încasări de peste 2,5 milioane de lei în weekendul de debut pe marile ecrane românești CITEȘTE ȘI „Deadpool 2”, încasări de peste 2,5 milioane de lei în weekendul de debut pe marile ecrane românești

Între timp, colegii lor din comisiile de Energie și Industrii de la Senat au decis să modifice prevederile cu privire la piața de gaze naturale din Legea energiei prin intermediul unui alt proiect de act normativ. Modificările au fost avizate marți în plenul Senatului.

Este vorba de un draft de lege depus la Senat în decembrie anul trecut de către mai mulți parlamentari PSD, a cărui prevedere principală este că Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, precum și operatorii sistemelor locale de distribuție vor fi obligați să racordeze la sistemele respective toate persoaneje juridice și fizice care solicită acest lucru și să finanțeze din venituri proprii toate lucrările necesare în acest scop, în caz contrar riscând amenzi de până la 5% din cifra de afaceri și ulterior excluderea de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.

În documentul adoptat în plenul Senatului a fost introdus ca amendament prevederea potrivit căreia “începând cu data de 1 ianuarie 2019, toți participanții la piața de gaze naturale, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale, într-un an calendaristic, au obligația să încheie, în acel an calendaristic, contracte pe piețele centralizate angro, transparent și nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50%, din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare - cumpărare, în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător“.

Stânga: varianta inițială de modificare a Legii Energiei avută în vedere de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților. Dreapta: varianta de modificare adoptată de Comisiile de Energie și Industrii de la Senat.

Stânga: varianta inițială de modificare a Legii Energiei avută în vedere de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților. Dreapta: varianta de modificare adoptată de Comisiile de Energie și Industrii de la Senat.

Influenta revistă americană Consumer Reports nu va recomanda automobilul Tesla Model 3, din cauza numeroaselor defecte: frânează mai lent decât o camionetă CITEȘTE ȘI Influenta revistă americană Consumer Reports nu va recomanda automobilul Tesla Model 3, din cauza numeroaselor defecte: frânează mai lent decât o camionetă

Potrivit sursei citate, cota procentuală respectivă ar urma să fie majorată de Guvern, anual, la propunerea ministerului de resort, care are obligația să monitorizeze evoluția pieței angro de gaze naturale din România, până cel târziu în data de 31 martie a fiecărui an calendaristic anterior anului calendaristic pentru care se instituie obligația de tranzacționare pe piața centralizată angro a cantităților minime de gaze naturale.

Senatul a introdus în raport și amendamentele avute în vedere inițial de comisia de Industrie de la Cameră prin care producătorul de energie Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, ar putea căpăta posibilitatea legală de a se alimenta cu gaze naturale prin racordare directă la sistemul național de transport al operatorului de profil Trangaz și de a economisi în acest fel banii pe care îi plătește în prezent operatorului rețelei de distribuție a gazelor din Capitală, Distrigaz Sud Rețele, companie controlată de subsidiara locală a grupului francez Engie.

Luna trecută, Bursa Română de Mărfuri (BRM) estima că circa 90 TWh de gaze naturale vor fi tranzacționate pe bursă în acest an, adică 75% din consumul la nivel național.

viewscnt
Afla mai multe despre
opcom
brm
bursa romana de marfuri
piete centralizate gaze naturale
vanzari gaze bursa
iulian iancu
psd
transgaz
elcen