SUA cer Germaniei și Uniunii Europene un "moratoriu" asupra construcției gazoductului Nord Stream 2

SUA cer Germaniei și Uniunii Europene un "moratoriu" asupra construcției gazoductului Nord Stream 2
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 dec 2020

SUA cer Germaniei și Uniunii Europene un "moratoriu" asupra construcției gazoductului Nord Stream 2, un "instrument politic al Kremlinului", a afirmat sâmbătă ambasadoarea americană interimară la Berlin.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"A venit momentul ca Germania și UE să impună un moratoriu asupra construcției unui gazoduct", a declarat Robin Quinville pentru cotidianul economic Handelsblatt, potrivit Agerpres.

Danemarca va pune punct producției de petrol și gaze în Marea Nordului în 2050 CITEȘTE ȘI Danemarca va pune punct producției de petrol și gaze în Marea Nordului în 2050

Potrivit lui Robin Quinville, care asigură interimatul la ambasada americană din luna iunie, un "moratoriu" ar arăta că Europa nu mai tolerează "continuarea comportamentului răuvoitor al Rusiei".

"Acest gazoduct nu este numai un proiect economic, ci și un instrument politic al Kremlinului pentru a ocoli Ucraina și a diviza Europa", avertizează ea.

Românii și ungurii au sărbătorit împreună Ziua Națională, așa cum promitea șeful Transgaz. Testul de stres pe BRUA, solicitat de maghiari, a fost finalizat cu succes CITEȘTE ȘI Românii și ungurii au sărbătorit împreună Ziua Națională, așa cum promitea șeful Transgaz. Testul de stres pe BRUA, solicitat de maghiari, a fost finalizat cu succes

Proiectul construirii gazoductului Nord Stream 2, care traversează Marea Baltică pentru a transporta gaze naturale rusești către Europa, urmează să reia lucrările la un tronson de 2,6 kilometri, au anunțat gestionatii proiectului.

Construirea gazoductului, dezvoltat de gigantul rus Gazprom, cu o lungime totală de 1.230 de kilometri, este practic încheiată.

Mai rămâne de asamblat un tronson de 120 de kilometri în apele Danemarcei.

Lucrările au fost întrerupte în decembrie, după ce grupul elvețiano-olandez Allseas, specializat în lucrări submarine, și-a suspendat activitatea din cauza unor sancțiuni impuse de către Statele Unite întreprinderilor care iau parte la poriect.

Statele Unite se tem că gazoductul va spori dependența țărilor europene față de Rusia și că va crește influența Moscovei.

Șefa agenției de credit de export a SUA vine în România imediat după alegeri. Va vizita și centrala nucleară Cernavodă, pentru care s-a promis finanțare de miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Șefa agenției de credit de export a SUA vine în România imediat după alegeri. Va vizita și centrala nucleară Cernavodă, pentru care s-a promis finanțare de miliarde de dolari

Gestionarii Nord Stream 2 anunță într-un comunicat că numele navei însărcinate cu operațunile urmează să fie precizat ulterior.

Ei nu spun care este data la care preconizează să se finalizeze lucrările și nici cum vor fi instalate celelalte tronsoane ale gazoductului.

Acest anunț intervine la trei săptămâni după înfrîngerea lui Donald Trump în alegerile prezidențiale de la 3 noiembrie.

Miliardarul republican, înfrânt de democratul Joe Biden în alegeri, se opunea ferm acestui proiect, în valoare de aproape zece miliarde de euro.

Gazprom este principalul deținător al Nord Stream 2, însă jumătate din finanțări au fost asigurate de către grupurile germane Uniper și Wintershall, giganții anglo-olandez Shell, austraic OMV și francez Engie.

viewscnt
Afla mai multe despre
nord stream 2
gazoduct
marea baltica
sua
germania
moratoriu