Tranzacție: Danezii de la European Energy au preluat unul din cele mai vechi proiecte eoliene din România. Primele teste – în 2008, aproape de casa unui fost șef al ANRE

Tranzacție: Danezii de la European Energy au preluat unul din cele mai vechi proiecte eoliene din România. Primele teste – în 2008, aproape de casa unui fost șef al ANRE
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 25 oct 2021

Compania daneză de energie regenerabilă European Energy AS (EE), care a anunțat oficial luna trecută că și-a deschis o filială în România, a preluat firma locală dezvoltatoare a unuia dintre cele mai vechi proiecte de parcuri eoliene românești, pentru care primele teste profesioniste de vânt au fost efectuate în urmă cu 13 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

EE, un business cu încasări de circa 200 milioane euro și profit operațional de peste 61 milioane euro anul trecut, dezvoltă, finanțează, construiește și operează parcuri eoliene și solare, precum și instalații de hidrogen și capacități de stocare la nivel global.

Cseke Attila: Cadre medicale au dat mesaje împotriva vaccinării, măsurile trebuiau să meargă până la ridicarea dreptului de practică CITEȘTE ȘI Cseke Attila: Cadre medicale au dat mesaje împotriva vaccinării, măsurile trebuiau să meargă până la ridicarea dreptului de practică

Danezii au preluat controlul asupra firmei românești Electra Norte Eolian SRL, modificându-i totodată denumirea în EE Berești Wind SRL, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro.

Cum poate fi calibrat un buget în pandemie, ce soluții de finanțare sunt astăzi la îndemână și alte variante de sprijin pentru firme vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro IMM - Pregătim ieșirea din criză

Videoconferința, programată pentru 4 noiembrie și organizată împreună cu  Nordis Group, Banca Transilvania, ING și Unicredit Bank, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Fosta Electra Norte Eolian, înființată în 2008, a început în urmă cu 11 ani, în 2010, demersurile de întocmire a documentației legale necesare dezvoltării unui parc eolian în comuna Berești Meria din județul Galați. Proiectul, gândit pe o suprafață de teren de circa 10 hectare, închiriată de la proprietarii din zonă, prevedea instalarea a 30 de turbine eoliene de câte 3 MW, pentru o putere totală instalată de 90 MW.

Facebook vrea să-și schimbe numele CITEȘTE ȘI Facebook vrea să-și schimbe numele

În același an intrase în vigoare prima variantă a Legii de subvenționare prin certificate verzi a producției de energie regenerabilă din România, care a instituit una dintre cele mai generoase scheme de sprijin în domeniu din Europa de la acea dată.

"Există un potențial dat de Dumnezeu județului Galați, aproape incredibil, și anume potențialul eolian. Au venit oamenii din Germania cu GPS-uri și au zis unde bate vântul și au nimerit la Berești Meria, la trei kilometri de casa mea, și au montat un stâlp. A costat 60.000 de euro plantatul stâlpului și măsuratul vitezei vântului timp de un an. Au constatat că vântul este aur, nu pentru că este intens, ci pentru că e foarte constant", declara, în 2009, Petru Lificiu, fost ministru al Apelor și Protecției Mediului în Guvernul Adrian Năstase, la acel moment președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Opel a acceptat o amendă a procurorilor, de 65 milioane euro, pentru a închide un dosar în care este acuzată de vânzarea de mașini cu motoare diesel care depășesc normele de poluare autorizate CITEȘTE ȘI Opel a acceptat o amendă a procurorilor, de 65 milioane euro, pentru a închide un dosar în care este acuzată de vânzarea de mașini cu motoare diesel care depășesc normele de poluare autorizate

În 2012, Electra Norte Eolian a întocmit documentația de mediu necesară aprobării proiectului parcului eolian Berești Meria. În anul următor, însă, autoritățile de la București au început să ia măsuri de tăiere a subvențiilor pentru energia regenerabilă, pentru ținerea sub control a ponderii acestora în facturile consumatorilor, ceea ce a dat peste cap planurile multor investitori în domeniu, iar proiectul gălățean a fost pus pe hold.

La înființare, firma românească Electra Norte Eolian SRL făcea parte din grupul spaniol de producție, distribuție, furnizare și trading de energie Electra Norte, deținut de familia de antreprenori Diaz din provincia iberică Asturia, grup fondat în 1923. În 2017, spaniolii au cedat firma administratorei acesteia, Marcela Lefter (fostă Jalbă), de la care a fost preluată anul acesta de către compania daneză European Energy.

Gersim, cel mai mare distribuitor local de telefoane mobile, se împrumută la ING. \ CITEȘTE ȘI Gersim, cel mai mare distribuitor local de telefoane mobile, se împrumută la ING. "Piața din România se reașază - când totul părea că este clar, au apărut jucători noi, cu prețuri competitive."

Lefter a supervizat și proiectele regenerabile ale Electra Norte din Republica Moldova, printre care se numără cel al parcului eolian Pietrosu, de 30 MW

European Energy AS, fondată și condusă de antreprenorul danez Knud Erik Andersen, a mai înființat anul acesta două firme în România, EE Renewable Development SRL (activități ale holdingurilor) și EE Omicron Solar SRL (construcții proiecte utilitare pentru electricitate și telecomunicații). 

FOTO Regele Mihai va avea statuie în mărime naturală, la Sinaia. Monumentul va fi dezvelit în 25 octombrie CITEȘTE ȘI FOTO Regele Mihai va avea statuie în mărime naturală, la Sinaia. Monumentul va fi dezvelit în 25 octombrie

Compania daneză a investit în circa 2 GW de parcuri eoliene și solare finalizate în 16 țări și are o capacitate de 1,1 GW de energie regenerabilă în construcție în opt țări din Europa, Brazilia, America de Nord și Australia. Printre proiectele sale globale se numără Kassø - un parc fotovoltaic de 300 MW în construcție în Danemarca, ce se așteaptă să fie conectat la rețea în trimestrul doi din 2022, Troia - cel mai mare parc fotovoltaic din Italia, finalizat în vara anului 2020, cu o capacitate de 121,5 MW, Ømø Syd - un parc eolian de 320 MW în curs de dezvoltare în Danemarca sau Zinkgruvan - un parc eolian de 53 MW operațional în Suedia.

Compania intenționează să devină un jucător important la nivel mondial în sectorul regenerabil, cu proiecte în instalații de stocare și hidrogen. În asociere cu REintegrate, un startup danez din sfera Power-to-X, European Energy va construi o nouă instalație de e-metanol verde în Danemarca, care va aproviziona, printre alții, pe Mærsk A/S, cel mai mare transportator maritim de containere și operator de nave din lume. Obligațiunile verzi ale European Energy sunt listate la bursa Nasdaq din Copenhaga.

viewscnt
Afla mai multe despre
subventii investitii energie regenerabila
ajutoare de stat energie regenerabila
pnrr energie regenerabila
european energy as