Administrația pentru Medicamente și Alimente (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat booster-ul în cazul vaccinurilor anti-Covid dezvoltate de Moderna și Johnson & Johnson.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În prezent, în SUA sunt disponibile pentru administrarea booster-ului toate cele trei vaccinuri aprobate spre utilizare în țară, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientăAgenția a dat undă verde și unui „amestec” de doze. Spre exemplu, cei care au fost inițial vaccinați cu serul Johnson & Johnson pot primi ca booster o doză de Moderna sau Pfizer/ BioNTech.
Înainte să înceapă administrarea, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) trebuie să își dea acordul.
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de traficO întrunire a grupului consultativ va avea loc joi, iar dr. Rochelle Walensky, directorul CDC, este așteptat să emită recomandări oficiale.
Săptămâna trecută, National Institutes of Health a publicat datele unui studiu potrivit căruia amestecul de vaccinuri este sigur și eficient, orice combinație crescând nivelul de anticorpi.