Acțiunile Adyen cresc cu peste 80% în prima zi de tranzacționare, în cea mai mare listare a unei companii fintech europene din acest an

Acțiunile Adyen cresc cu peste 80% în prima zi de tranzacționare, în cea mai mare listare a unei companii fintech europene din acest an
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 13 iun 2018

Acțiunile companiei olandeze de plăți Adyen, recent selectată de eBay ca partener principal de plăți în locul PayPal, au intrat la tranzacționare pe bursa Euronext Amsterdam la un preț de 400 euro pe unitate, aproape dublu față de prețul stabilit în cadrul ofertei publice inițiale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adyen a stabilit un preț final de 240 euro pe unitate pentru acțiunile sale, la limita superioară a intervalului de 220-240 euro pe unitate indicat în prospectul ofertei publice inițiale.

Compania a ales să nu emită noi acțiuni, acționari existenți oferind în schimb o participație totală de până la 13,4% din capitalul social (inclusiv o eventuală tranșă ce ar putea fi supraalocată, echivalentă cu circa 1,4% din acțiuni).

Veste încă și mai proastă pentru bursă decât reducerea schemei fondurilor de pensii. Cotațiile de pe piața titlurilor de stat implică o reașezare a prețurilor acțiunilor CITEȘTE ȘI Veste încă și mai proastă pentru bursă decât reducerea schemei fondurilor de pensii. Cotațiile de pe piața titlurilor de stat implică o reașezare a prețurilor acțiunilor

Valoarea totală a ofertei se ridică la aproximativ 947 milioane euro, conferind Adyen o valoare de piață de 7,1 miliarde euro în cea mai mare listare a unei companii fintech pe piața europeană din acest an.

Titlurile companiei de plăți, care are printre clienți nume ca Netflix, Uber, Spotify și LinkedIn, au debutat la tranzacționare la prețul de 400 euro și au atins un maxim intraday de 503,90 euro.

În jurul orei 15:00, acțiunile Ayden erau cotate la 435 euro pe unitate, cu 81% peste prețul de referință. La această cotație, capitalizarea companiei depășește 12,8 miliarde euro.

Recent, platforma de comerț electronic eBay a anunțat că Adyen va deveni principalul său partener de plăți, în locul PayPal, companie desprinsă din eBay în 2015 și cu care eBay are contract până în 2020.

Fondată în 2006 de un grup de antreprenori cu experiență în domeniul fintech, Adyen furnizează servicii de plăți online, pe mobil și în magazine. Compania are 800 de angajați în 15 țări, iar anul trecut a depășit pentru prima dată pragul de 1 miliard de euro din venituri, la un volum de plăți procesate în valoare de 122 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
adyen
listare
ipo
oferta publica initiala
ebay
amsterdam