Acțiunile europene închid pe roșu, influențate de scăderea încrederii managerilor în economia Germaniei

Acțiunile europene închid pe roșu, influențate de scăderea încrederii managerilor în economia Germaniei
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 25 aug 2016

Acțiunile europene au întrerupt lanțul creșterilor de săptămâna aceasta și au încheiat ședința de joi pe roșu, în condițiile în care un sondaj recent în rândul managerilor germani a arătat că încrederea acestora în climatul economic local este în scădere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a pierdut peste 0,8% în ședința de astăzi, după trei zile consecutive de creșteri.

Un indice calculat de institutul german Ifo a coborât în august la nivelul de 106,2 puncte, cel mai redus nivel din decembrie 2014, de la 108,3 puncte cu o lună în urmă, deși economiștii contactați de Wall Street Journal anticipau un avans, la 108,5 puncte. Indicele Ifo este calculat pe baza opiniei a 7.000 de manageri de companii.

“Ceea ce ne-a fost teamă că se va întâmpla, din nefericire, s-a întâmplat: mediul de afaceri german a reacționat, conform tradiției, cu întârziere la evenimente neașteptate”, spune Carsten Brzeski, economist ING, citat de MarketWatch, referindu-se la votul pro-Brexit al britanicilor.

În urma publicării indicelui de încredere economică, indicele DAX al bursei de la Frankfurt a coborât cu aproape 0,9%.

Pe de altă parte, cotațiile petrolului au revenit pe creștere, în urma informațiilor că ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, va participa la întâlnirea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), programată pentru luna viitoare în Algeria, unde s-ar putea discuta o eventuală plafonare a producției mondiale, pentru susținerea prețurilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx europe 600
petrol
actiuni
dax
ifo
iran